A luat fiinţă Asociaţia Barajul Apuseni
La iniţiativa unui grup a luat fiinţă Asociaţia persoană juridică de drept privat fără scop lucrativ şi apolitică cu numele Barajul Apuseni. Scopul Asociaţiei este susţinerea investiţiilor care aduc locuri de muncă, bunăstare pentru comunitatea din zona Apuseni, respectarea legiilor specifice normelor de mediu şi proprietate.
Ca obiective ne propunem:
lsusţinerea drepturilor şi intereselor locuitorilor din zona de impact a investiţiilor; lidentificarea, analizarea şi soluţionarea viabilă a nevoilor sociale şi materiale ale locuitorilor din zonele afectate de investiţii în contextul implementării proiectelor; lcolaborarea cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi din străinătate, precum şi cu instituţiile statului; lpromovarea unei atitudini constructive şi responsabile faţă de mediul înconjurător; levaluarea cauzelor pe factorii poluanţi care determină degradarea mediului înconjurător în timp şi spaţiu; lcolaborarea cu toţi factorii decizionali în abordarea conceptuală echilibrată a relaţiei: dezvoltarea economică – poluare – protecţia mediului.
Membrii fondatori ai asociaţiei sunt:
Virgil Nariţa – preşedinte; Marius David – vicepreşedinte; Ioan Uţiu – vicepreşedinte; Nicolae Simina – vicepreşedinte; Gheorghe Gruber – secretar; Dorel Paşca – trezorerie; Dan Ioan Nemeş – membru; Augustin Gherghel – membru; Emil Marincaş – membru. Pentru mai multe informaţii sau pentru a deveni membru asociat puteţi apela următoarele numere de telefon: 0744795669; 0744794052; 0745111704.
Preşedinte, Virgil Nicolae NARIŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României “Masacrul de la Jilava” este numele sub care a rămas cunoscută noaptea de 26/27 noiembrie 1940, când un comando al mişcării legionare a executat cu sânge rege 64 de politicieni ce au făcut parte din regimul de autoritate personală […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
22 noiembrie 1963: Asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă