Vorbitul la telefonul mobil în timpul șofatului a provocat un nou accident
Duminică dimineață poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Baia de Arieş au fost solicitaţi prin apelul de urgenţă 112 să intervină pentru soluţionarea unui accident rutier soldat cu victime, produs pe D.N 75, pe raza comunei Sălciua, judeţul Alba.
Potrivit IPJ Alba, “din primele cercetări efectuate la locul evenimentului semnalat, poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs datorită neatenţiei conducătorului auto, un tânăr de 25 de ani, din comuna Bistra, judeţul Alba. Astfel, în timp ce conducea un autoturism pe D.N 75, în direcţia Sălciua –Baia de Arieş, într-o curbă spre dreapta, tânărul a încercat să răspundă la telefonul mobil moment în care a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către un tânăr de 21 de ani.
Din accident a rezultat rănirea tânărului de 25 de ani şi avarierea celor două autoturisme. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi au fost transportaţi la Spitalul orăşenesc Câmpeni, pentru efectuarea de investigaţii medicale şi recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan