Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia a semnat contractul pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice din Cetatea Alba Carolina

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*Valoarea lucrărilor este de 3,6 milioane de euro fără TVA

Primăria Alba Iulia a semnat astăzi contractul de lucrări, cu Asociația Corint SRL, SC Lacrajan Franchini SRL, General Game SRL, Grup Corint. Valoarea estimată de către beneficiar înaintea licitației a fost de 23.000.000 lei, iar valoarea contractului după licitație este de 16.507.213 lei.

Banii vor fi plătiți din economiile rezultate în cadrul Proiectului de reabilitare a Cetății Alba Carolina, finanțat prin Programului Operational Regional. Locaţiile vizate sunt definite de specialişti astfel: sit roman Principia situat în actuala Piaţă a Cetăţii, zid medieval zona clădirii Ierihon,  drum roman “Via Principalis” zona străzii Mihai Viteazul.

Una dintre priorităţi o reprezintă continuarea cercetării arheologice, iar concluziile urmează să fie coroborate şi relaţionate cu conceptul general de reabilitare a Zonei Interioare. Lucrările vor demara în perioada imediat următoare, având în vedere că termenul de execuție este de 8 luni calendaristice. Finalizarea proiectului de punere în valoarea a zonei interioare a Cetății este condiționată de conturarea unei zone definite de punere în valoare a vestigiilor. Cercetarea arheologica este prima operațiune ce va fi demarată.

Conservarea, reîntregirea şi restaurarea elementelor drumului roman, cât şi realizarea unui sistem de protecţie a vestigiilor sunt principalele acţiuni prevăzute în derularea acestui proiect. Acestea sunt completate de elemente de punere în valoare a zonei, iluminat artistic, mobilier urban, panouri informative şi instalaţii edilitare.

“Aşa cum am promis, acest patrimoniu istoric va fi pus în valoare. Acest proiect va completa realizarile de până acum din Zona Interioară a Cetăţii şi va însemna un punct de atracţie suplimentar pentru oricine vizitează Cetatea. Ne dorim ca toate aceste lucrări să fie realizate în acest an, fiind un obiectiv care condiţioneaza finalizarea lucrărilor din Piaţa Cetăţii”, a declarat Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat

Cezar Lancrajan

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut vineri, 20 decembrie 2024, pe o stradă din municipiul Aiud, în jurul orei 19:30. Potrivit primelor informații transmise de IPJ Alba un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea