Delegație a IPA Regiunea 2 Alba, la Conferinţa Internațională din Slovenia
Doi jandarmi, reprezentanţi ai IPA Regiunea 2 ALBA, au participat recent la a XIV – ediţia a Conferinţei Secţiilor Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor din centrul şi estul Europei. Întâlnirea internaţională s-a desfăşurat în localitatea Kranjska Gora, Slovenia şi a avut ca temă “Salvările montane şi rolul jandarmeriei şi poliţiei în salvările montane”.
Ţara noastră a fost reprezentată de un comitet condus de domnul comisar şef (r) dr. Mircea I. Gherghiţă – secretar general al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Secţia Română. Domnul Alexandru Belaşcu şi domnul Ştefan Duru au făcut parte din delegaţie, primul în calitate de vicepreşedinte şi al doilea ca secretat al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 2 Alba. Alături de România au mai participat delegaţii din Cehia, Austria, Germania, Turcia, Ungaria, Rusia, Moldova, Finlanda, Lituania, Letonia, Polonia, Bulgaria, Serbia, Slovacia, Croaţia, Slovenia, iar din partea Biroului Permanent Executiv al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor a participat domnul Wolfgang Gabrutsch – asistent internaţional trezorier.
Dezbaterile din cadrul conferinţei au urmărit evidenţierea modului de operare a structurilor cu atribuţii pe linia căutării, descoperirii şi salvării victimelor accidentelor montane. În acest sens, şeful echipei de salvatori montani din Kranjska Gora precum şi un ofiţer de poliţie din cadrul Unităţii de Poliţie Montană din Slovenia au prezentat amănunţit modul de acţiune şi de cooperare a structurilor montane pe timpul intervenţiilor din zona de responsabilitate, precum şi demersurile întreprinse pentru prevenirea accidentelor în munţi.
”Este prima dată când o delegaţie a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 2 Alba participă la această conferinţă internaţională, iar această participare, coroborat cu materialele promoţionale distribuite, apreciem că a dus la promovarea unei imagini frumoase a Judeţului Alba şi la trezirea interesului străinilor de a lua contact cu istoria, cultura, tradiţiile şi frumuseţile naturale ale României”, precizează Ştefan Duru, secretar al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea 2 Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare: Ce trebuie să ştii despre Vinerea din Săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Neagră sau Vinerea Patimilor lui Iisus Hristos. Tradiţii şi superstiţii din Vinerea Mare Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE. FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului Unii creştini ţin post negru deoarece în aceasta zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos. Ceremonia principală […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului