Rămâi conectat

Ştirea zilei

Construirea magazinului Penny, blocată între semafor şi giratoriu la Aiud

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru Penny Market din Aiud şi a studiului de circulaţie din zona intersecţiei străzilor Morii şi Transilvaniei din municipiu s-a aflat, la finele lunii trecute, pentru a 4-a oară pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Aiud. Nici de această dată aleşii locali şi reprezentantul legal al investitorului nu au ajuns la un consens cu privire la soluţia privind reglementarea circulaţiei din zonă. Investitorul vrea ca toate drumurile din zonă să ducă la supermarket, în prezent existând acces doar dinspre strada Morii. Consilierii locali nu vor ca traficul rutier să se stranguleze, având în vedere că zona aflată în discuţie include atât intersecţia cu DN1, cât şi o parte a rutei pe care se desfăşoară traficul greu.
Consiliul Local a înaintat varianta unui sens giratoriu, iar reprezentantul investitorului a venit cu soluţia unei intersecţii semaforizate. Proiectul privind intersecţia semaforizată nu a reuşit să îi convingă pe aleşii locali, care au semnalat câteva nereguli, ce nu fuseseră corectate nici acum în documentaţie. Proiectul de hotărâre a fost retras de pe ordinea de zi, deoarece administraţia locală nu primise până la data şedinţei avizul poliţiei pentru sensul giratoriu.
„Aşa cum şi noi îl înţelegem pe investitor şi apreciem că îşi doreşte să finalizeze proiectul cât mai repede şi în condiţiile unui parteneriat corect, aşteptăm şi noi să fim înţeleşi în preocuparea faţă de felul în care se desfăşoară circulaţia rutieră în Aiud. În prezent, există acces la magazin, iar dacă investitorul vrea ca toate drumurile să ducă la Penny Market, noi vrem ca oamenii să şi poată ieşi de acolo, problemă pe care varianta intersecţiei semaforizate, aşa cum ne-a fost prezentată, nu o rezolvă. Investitorul are din partea mea toată susţinerea, pe care am şi demonstrat-o până acum, dar grija mea îi priveşte pe cetăţenii din Aiud, inclusiv referitor la circulaţia rutieră şi accesul la ieşirea din Penny Market. Avizul Poliţiei Judeţene privitor la sensul giratoriu este cheia”, a spus primarul Horaţiu Josan.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Vârstnică de 83 de ani, din Aiud, păcălită prin METODA ACCIDENTUL să plătească 25.000 de lei: Recomandările polițiștilor pentru a preveni înșelăciunile

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vârstnică de 83 de ani, din Aiud, păcălită prin METODA ACCIDENTUL să plătească 25.000 de lei: Recomandările polițiștilor pentru a preveni înșelăciunile O vârstnică de 83 de ani, din Aiud, a fost păcălită prin METODA ACCIDENTUL să plătească 25.000 de lei. Incidentul a fost semnalat polițiștilor de fiica femeii. La data de 14 decembrie 2024, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea