Impactul socio-economic al proiectelor contractate prin ADR Centru pentru dezvoltarea judeţului Sibiu
Miercuri, 5 iunie 2013, jurnaliștii au văzut la fața locului rezultatele proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional în municipiul Sibiu. Informațiile referitoare la fondurile nerambursabile atrase au fost furnizate presei în cadrul unei vizite organizate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management a programului. Beneficiarii, din administrația publică, din rândul ONG sau mediul privat, și-au prezentat proiectele, vorbind deschis, alături de organizatorii din MDRAP și partenerii lor din ADR Centru, despre succesele și greutățile în accesarea fondurilor. La eveniment au participat directorul AM POR, domnul Cătălin Surdeanu, președintele CJ Sibiu, domnul Ioan Cindrea, doamna Maria Ivan, director Organism Intermediar POR din cadrul ADR Centru, alături de reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu și ai beneficiarilor de finanțare.
Evenimentul s-a încheiat cu o Conferință de presă la Complexul Muzeal Astra din Dumbrava Sibiului. Jurnaliștii au fost informați despre stadiul proiectelor contractate prin Programul Regio la nivel național, dar și în Regiunea Centru, respectiv despre cele 46 de proiecte contractate în județul Sibiu, din cele 160 proiecte depuse. Jurnaliștii s-au putut documenta la fața locului despre rezultatele investițiilor în valoare totală de peste 108 milioane euro, din care suma nerambursabilă atrasă în acest județ, prin REGIO, este de circa 80 milioane euro. ADR Centru, în calitate de Organism Intermediar se implică activ în derularea proiectelor contractate, sprijinind constant beneficiarii de finanțare nerambursabilă. Un astfel de sprijin este reprezentat și de organizarea acestui tip de vizite cu presa, pentru diseminarea informațiilor legate de rezultatele investițiilor realizate cu resurse nerambursabile.
În cadrul acestei manifestări, au fost vizitate proiectele rezultate din patru cereri de finanțare, depuse de către Consiliul Județean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu, Parohia Evanghelică Sibiu, precum și de SC EM 2Soft SRL din municipiul reședință a județului.
Vizita a debutat la Ambulatoriul Nr.1 al Spitalului Județean Sibiu, unde au fost prezentate investițiile care au modernizat complet această mare policlinică sibiană. Presa a putut observa apoi lucrările care se desfășoară la Catedrala Evanghelică, un simbol al orașului, care va fi complet reabilitat cu fonduri europene. Din piațeta catedralei, organizatorii au propus participanților parcurgerea străzilor Faurului, Ocnei și 9 Mai, unde se desfășoară lucrări de modernizare finanțate prin programul Regio și care vor schimba complet vechiul cartier din centrul Sibiului, din vecinătatea Podului Minciunilor! În fine, un alt proiect vizitat a fost cel al societății comerciale care a investit în eficiență, într-o clădire complet nouă și în tehnică de calcul ultra-performantă. Conferința de presă de la Muzeul Astra a încheiat vizita de documentare jurnalistică la proiecte REGIO, eveniment în cadrul căruia a fost prezentat stadiul implementării Programului, la nivel național și regional, dar și proiectele finanţate de programul REGIO având ca beneficiari administrația publică locală, municipală și județeană, mediul privat și societatea civilă.
„Deoarece publicul larg și presa își manifestă, în mod justificat, interesul de a vedea evoluția proiectelor și modul cum sunt cheltuite fondurile nerambursabile, ne concentrăm atenția pe prezentarea proiectelor care au ajuns la maturitate și care au utilizat bani europeni. Acest lucru se observă cel mai bine prin vizite în teren, în cadrul cărora mass media se documentează și poate să informeze corect cetățenii asupra impactului socio-economic al acestor proiecte. Se poate observa astfel că, în județul Sibiu, prin cele 50 proiecte contractate, sau care se vor contracta în curând, se vor reabilita infrastructura urbană, cea medicală, precum și sistemele sociale și cele destinate sprijinirii afacerilor. Acestea completează investițiile în realizarea de drumuri, în învățământ și în turism, atât din municipiul reședință, cât și din întregul județ. Se lucrează intens și cetățenii vor vedea tot mai des efectul favorabil adus de aceste fonduri nerambursabile asupra dezvoltării județului și regiunii”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
„Aceste vizite sunt derulate în fiecare din regiunile de dezvoltare. Spre exemplu, chiar ieri am vizitat proiectele din Regiunea de Nord-Vest. Impactul acestor evenimente este tot mai mare, pe măsură ce proiectele se finalizează. Astfel, oamenii află nu numai detalii despre valoarea sprijinului financiar nerambursabil de care beneficiem, dar și destinația acestor resurse, corelată cu modul în care fondurile europene ajută la dezvoltarea întregii țări. Vorbim de cheltuirea transparentă a fondurilor, de dreptul cetățenilor de a cunoaște beneficiile pe care le va obține comunitatea după implementarea proiectelor finanțate din Instrumentele Structurale. Ne bucură faptul că, în Regiunea Centru, dar și în alte zone din țară, beneficiarii de finanțare nerambursabilă sunt preocupați nu numai de implementarea cu succes a proiectelor, dar și de promovarea rezultatelor atinse, de informarea publicului larg cu privire la rezultatele și impactul acestor fonduri”, a declarat domnul Cătălin Surdeanu, director Autoritatea de Management a POR, din cadrul MDRAP.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511
Anunț Proiectul „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511 a contribuit la realizarea obiectivului priorității de investiție 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate, fiind realizată modernizarea străzilor Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur și Sticlarilor, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci