Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Societate

Sfinţirea noului sediu al Primăriei Teiuş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Duminică, 14 noiembrie a.c., ora 14.30, în prezenţa angajaţilor, a consilierilor locali şi a numeroşi cetăţeni a avut loc o slujbă religioasă de sfinţire a noului sediu al Primăriei Orăşeneşti Teiuş, oficiată de către un sobor de preoţi locali. Au luat parte la această ceremonie primarul Dorin Mateica, senatorul PDL de Alba Alexandru Pereş, deputaţii Corneliu Olar şi Clement Negruţ, de asemenea parlamentari PDL de Alba, Sorin Bumb, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba, precum şi alţi reprezentanţi ai unor instituţii judeţene şi locale.
Aşa după cum ne-a precizat dl. primar Dorin Mateica, sediul vechi al primăriei va intra în curând în demolare, urmând ca în circa 3 ani de zile să fie construit din temelii un nou sediu. „Deocamdată, având în vedere situaţia actuală de criză financiară, o să funcţionăm în acest sediu provizoriu câţiva ani, întrucât fondurile de la bugetul local sunt destul de restrictive, iar prioritare sunt acum alte lucrări edilitare, ca spre exemplu introducerea canalizării şi nu neapărat confortul nostru, al celor ce lucrăm în administraţia locală”- ne-a mai declarat primarul Mateica.
Noul sediu în care se va muta în scurt timp administraţia locală se află într-o clădire nouă, proprietate a Primăriei, situată chiar în centrul oraşului la şoseaua principală, având ca adresă Strada Clujului, bloc B4. Tot duminică, la Casa de cultură orăşenească, peste 400 de teiuşeni au luat parte la un frumos concert de colinzi susţinut de către elevii Liceului Teoretic din localitate, ocazionat de intrarea în Postul Crăciunului.
Tinu MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

22 noiembrie 1963: Asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy

Unirea Ziarul

Publicat

în

22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani  Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de  descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea