Aglomeraţie la centrele de înscriere pentru concursul de suplinire
Ieri, 1 august, la Alba Iulia, cele două centre de înscriere pentru concursul de suplinire din 4 august, care funcţionează la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” (Centrul nr. 1) şi şcoala generală a Colegiului Tehnic „Apulum” (Centrul nr. 2), au fost luate cu asalt de către candidaţi încă de la ora 9.00. Este vorba despre candidaţii care la concursul din 13 iulie au obţinut note sub 5.00 şi cei care nu s-au prezentat ori s-au retras în timpul probei scrise. Tot acum se depun dosarele pentru: detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată, completarea normei didactice, detaşare la cerere prin concurs specific, suplinire (candidaţi neînscrişi în 14 – 24 iunie), suplinire în baza rezultatelor la concurs din iulie 2009, iulie 2010, neînscrişi în 14 – 24 iunie.
La Centrul nr. 2, înregistrarea efectivă a candidaţilor a început în jurul orei 10.00, din cauză că nu au existat tipizatele necesare iar membrii comisiei au fost anunţaţi în ultimul moment că vor trebui să organizeze tot ei această activitate. În cele din urmă, operaţiunea a intrat pe făgaşul normal, după ce dascălii aşteptaseră mai bine de o oră să se clarifice situaţia. Candidaţii au fost nevoiţi să completeze o cerere prin care să menţioneze nota de la concursul de titularizare sau dacă nu au participat ori s-au retras şi să-şi revalideze fişele de înscriere depuse în perioada 14 – 24 iunie, odată cu dosarul pentru concursul de titularizare. Cadrele didactice care doresc doar să participe la suplinire pe baza rezultatelor concursului de titularizare din 2009 şi 2010 au fost nevoite doar să verifice dacă au bifat această opţiune, iar dascălii care nu s-au înscris la concursul de titularizare din 13 iulie au trebuit să-şi depună un dosar complet cu actele prevăzute de metodologie. După ce au primit fişele de înscriere, candidaţii au fost trimişi pentru revalidarea computerizată, întorcându-se apoi să depună fişele la dosar. Până la ora 11.15 aici îşi revalidaseră fişele doar 26 de dascăli.
La Centrul nr. 1, au sosit la revalidare inclusiv profesoare cu copii mici sau chiar în cărucior. Printre cei care au dorit să se înscrie la concursul de suplinire au fost şi cadre didactice care obţinuseră note peste 5.00 la titularizare, acestora recomandându-li-se să se prezinte la şedinţele publice din 23 – 25 august, conform graficului pe discipline ce va fi întocmit în timp util. Aici activitatea a fost mult mai intensă, dar bine organizată, astfel că în jurul orei 12.00, nu mai erau decât câteva persoane în centru, peste 50 de cadre didactice revalidându-şi fişele de înscriere până la ora menţionată.
Astăzi, 2 august, este ultima zi de revalidare a fişelor de înscriere, concursul de suplinire urmând să aibă loc în 4 august, la Colegiul Naţional „HCC”, în săli de clasă separate pentru fiecare centru în parte.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României “Masacrul de la Jilava” este numele sub care a rămas cunoscută noaptea de 26/27 noiembrie 1940, când un comando al mişcării legionare a executat cu sânge rege 64 de politicieni ce au făcut parte din regimul de autoritate personală […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
22 noiembrie 1963: Asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy
-
Ştirea zileiacum 4 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă