Flavius Breaz, primarul comunei Mihalț, înjurat și atacat în trafic de către fostul consilier local Nicolae Sîntimbrean
Primarul comunei Mihalț, democrat-liberalul Flavius Breaz a sesizat ieri polițiștii din localitate în legătură cu faptul că a fost victima unei agresiuni, petrecută în trafic pe străzile comunei. Acesta susține că mașina la volanul căreia se afla a fost lovită cu picioarele de către fostul consilier local PSD Nicolae Sîntimbrean, fiindu-i adresate pe deasupra mai multe injurii de către scandalagiu.
Potrivit IPJ Alba, „joi 23 mai, agenţii Postului de Poliție Mihalț au fost sesizați de către F.B., de 30 de ani din comună cu privire la faptul că în acea zi, în jurul orelor 09.30, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Mihalţ i-au fost adresate cuvinte jignitoare şi i-a fost lovit autoturismul de către S.N., din aceeaşi localitate.
La data respectivă F.B., aflându-se la volanul unui autoturism s-a intersectat cu un alt autoturism condus de S.N., de 70 de ani, din comuna Mihalţ, moment în care acesta din urmă a pătruns cu autoturismul pe contrasens, a deschis în mod intenţionat portiera, lovind de mai multe ori autoturismul condus de F.B., după care a coborât şi a lovit cu pumnii şi picioarele autoturismul acestuia, timp în care a adresat injurii şi cuvinte jignitoare la adresa lui F.B., motiv pentru care acesta a plecat de la locul respectiv.„
Poliţiştii continuă cercetările faţă de S.N., sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ”distrugere”.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan