Marily Le Nir în vizită la Ion Dumitrel. Colaborare româno-franceză în beneficiul istoriei județului Alba
Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a primit astăzi vizita doamnei Marily Le Nir (FOTO), o traducătoare foarte bine cunoscută, cu o activitate impresionantă de traducere în limba franceză a literaturii românești, ce a tradus, de-a lungul anilor, autori precum Nicolae Steinhardt, Augustin Buzura, Eugen Simion, Norman Manea, Marta Petreu, Gabriela Adameșteanu sau Stelian Tănase.
Născută la Alba Iulia, în perioada interbelică, în familia unui profesor fancez ce a făcut parte din Misiunea Universitară Franceză din România, doamna Le Nir și-a trăit copilăria la Alba Iulia, unde și-a făcut și studiile primare.
„Prin această legătură de suflet cu județul Alba, doamna Le Nir ne-a ajutat foarte mult la realizarea Istoriei județului Alba, volum lansat nu de mult de către Consiliul Județean Alba, punându-ne la dispoziție o colecție deosebită cu fotografii ce ilustrează atât viața cotidiană din anii ‘30-’40 cât și multe evenimente importante petrecute în acea perioadă, în județul Alba.
Este un gest nobil pentru care am ținut să-I mulțumesc personal doamnei. Am discutat, de asemenea, și despre strângerea legăturilor culturale dintre județul Alba și Franța, prin colaborări între Universitatea din Alba Iulia sau Fliala Uniunii Scriitorilor și intelectualitatea franceză.” – a declarat Ion Dumitrel la finalul întâlnirii de astăzi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri Brutăria Sântimbru, din județul Alba, recunoscută pentru pita de Sântimbru a oferit hrană și un strop de speranță, în pragul sărbătorilor de iarnă, oamenilor care își duc viața în […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 14 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor