Protocol între Patriarhie și Ministerul Agriculturii: Preoţii vor promova agricultura modernă la sate
Preoţii vor promova la sate măsurile de sprijinire a agriculturii şi avantajele fermelor moderne. Şi nu oricum, ci pe baza unui protocol ce va fi semnat de ministrul Agriculturii Daniel Constantin şi Preafericitul Părinte Daniel. „La fiecare slujbă preoţii au incluse rugăciuni pentru recolte mănoase. Sunt rugăciuni de ploaie, când este secetă, sau de contenire a ploii, când plouă prea mult„, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica citat de MEDIAFAX.
Protocolul prevede, printre altele, promovarea prin intermediul Bisericii a măsurilor pe care le ia Ministerul Agriculturii, cu precădere cele privind finanţarea agriculturii atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, preoţii vor promova măsurile în afara slujbelor religioase. Aceștia le vor vorbi enoriaşilor despre avantajele asocierii, despre fermele familiale şi despre măsuri precum instalarea tinerilor fermieri la sate.
„Este vorba de susţinerea proiectelor Ministerului Agriculturii, în special cele pe fonduri europene. Oamenii de la ţară sunt circumspecţi atunci când este vorba să primească ceva gratis, aşa cum se întâmplă în cazul fondurilor europene. În zona rurală preotul este printre intelectualii satului şi enoriaşii îi cer sfatul cu privire la diverse probleme„, a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.
El a afirmat că preoţii nu vor fi plătiţi suplimentar pentru această activitate.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vor semna protocolul în această seară, la ora 19.00, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina, în topul scumpirilor din luna noiembrie 2024
Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina, în topul scumpirilor din luna noiembrie 2024 Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina se află în topul scumpirilor înregistrate în noiembrie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, tariful serviciilor poştale a urcat luna trecută cu 17,83%, comparativ […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 9 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor