Sorin Bumb: ”În 5 comune din Alba, profesorii nu și-au primit salariile”
Profesorii din comunele Râmeț, Mogoș, Ocoliș, Poșaga și Întregalde au rămas fără bani înainte de sărbători deoarece nu și-au primit salariile. Situația a fost semnalată de administratorul public al județului Alba, Sorin Bumb, care a profitat de conferința de presă a PDL pentru a-și exprima speranța ca aleșii ”să nu-și uite promisiunile din campania electorală”.
Acesta a precizat că restanțele salariale sunt de 1 – 2 luni și că reprezentanții instituțiilor care ar trebui să se ocupe de această problemă au explicat că, din cauza unor modificări legislative, nu se poate face o redistribuire a banilor între comune.
”Îl rog insistent pe domnul Dîrzu să se ocupe de aceste cazuri pentru că noi avem pretenția ca elevii să fie pregătiți, să-și termine școala așa cum trebuie, nu luând ore în particular, dar de profesori nu ne ocupăm cum trebuie și nu le asigurăm ceea ce le este necesar. Să lași profesorii fără salarii chiar în preajma sărbătorilor de Paști mi se pare un lucru destul de grav. Și noi am trecut prin perioade dificile, am avut acea reducere cu 25% a salariilor bugetarilor, dar nu cred că ați auzit în perioada în care PDL-ul a fost la guvernare, să rămână luni de zile profesorii fără salarii”, a spus Sorin Bumb.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP
Drumul comunal DC 195 Bucerdea Vinoasă, din comuna Ighiu, urmează să fie reabilitat: Licitația de peste 2,5 milioane de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Ighiu a publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, proiectul numit „Reabilitare drum comunal DC 195 Bucerdea Vinoasa, comuna Ighiu, judetul Alba,” prin care se dorește reabilitarea drumului comunal DC […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
19 mai 1919: A fost înființată organizația non guvernamentală „Salvați Copiii”