(FOTO) Unirea Juniors B – SVF 2011 3 – 3 (2 – 0)
Juniorii FC Unirea Alba Iulia îşi continuă turneul în Ungaria, în primele două partide disputate la Miskolc cu Academia de Fotbal DVTK Diosgzor alb-negrii împărţindu-şi frăţeşte victoriile cu gazdele, la cele două categorii de vârstă: DVTK – Unirea Juniors A 2 – 1, respectiv Unirea Juniors B – DVTK 2 – 1. Ieri, după disputarea celor două meciuri, fotbaliştii albaiulieni au servit masa de prânz la o pensiune din localitate, apoi s-au deplasat spre Kazincbarrcika, o localitate situată la 17 km de Miskolc, unde, în jurul orei 16.oo, s-au cazat la Hotel Lukacs, într-un cadru natural deosebit. După-amiaza a fost una de relaxare şi odihnă, pentru a putea fi apţi în vederea confruntărilor de azi, având voie să vizioneze returul celei de-a doua semifinale a Champions League dintre CF Barcelona şi Bayern Munchen 0 – 3. La ora 9.oo, juniorii unirişti, însoţiţi de staff-ul tehnic, în frunte cu cei doi antrenori – Florian Bebe Brumaru şi Mihai Dăscălescu, s-au îmbarcat în autocar şi au pornit spre localitatea Mucsony, ocomună de 3.2oo de locuitori situată la circa 7 km. Aici funcţionează de 2 ani Şcoala de Fotbal SVF 2011 Mucsony, cu care juniorii albaiulieni vor disputa două partide, la orele 10.00 şi 12.00.
*Unirea Juniors B – SVF 2011 Mucsony
Baza sportivă a SVF 2011 Mucsony are două terenuri de fotbal – unul cu gazon, iar cel de-al doilea, pe care se joacă meciul juniorilor, este un teren cu suprafaţă artificială, prevăzut cu nocturnă.
Aici am fost primiţi de preşedintele Şcolii de Fotbal SVF Mucsony, Agoston Negrutz, un orădean stabilit acum 30 de ani în Ungaria. Şcoala pregăteşte 1500 de copii din localităţile învecinate, de la categoria de vârstă U 6 până la U 19. Florian Brumaru i-a înmânat acestuia o plachetă şi tablourile cu cele două echipe de juniori din Alba Iulia, i-a mulţumit pentru primirea făcută şi l-a felicitat pentru investiţiile realizate la această bază sportivă. Agoston Negrutz a spus că investiţiile s-au realizat cu sprijinul statului maghiar, care prin Legea sportului a prevăzut că firmele pot redirecţiona până la 70% din impozitul datorat statului către activitatea sportivă. „Din păcate, Legea sportului din România nu prevede acest lucru, dar sperăm să putem convinge autorităţile locale să ne sprijine”, a spus antrenorul albaiulian.
La ora primului meci, cerul este acoperit, dar vremea este favorabilă pentru fotbal. Pentru prima dispută, antrenorul Bebe Brumaru a introdus în teren următoarea formulă: Podar, Rodean, Iancu, Cioplântă, Alexievici, Şandru, Buda, Oană, Morar, Rahovean, Culda, Rezerve, Popa, Petruşan, Onacă, Goguţă, Monescu,Boamfă, Cuştiuliţă, Selagea, Scrobotă, Nicola, Olar. După o primă repriză dominată clar de elevii antrenorului Bebe Brumaru, FC Unirea Juniros B conduce la pauză cu 2 – 0, prin punctele marcate de Oană, după o pasă filtrantă primită în careu, şi de Morar. După schimbările efectuate de Bebe Brumaru la pauză, gazdele au reintrat în joc în repriza secundă prin punctul înscris de .Fabian, albaiulienii restabilind diferenţa de două lungimi prin golul lui Nicola. Pe fondul unui relaxări, SVF 2o11 a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, prin cele două punctelRuszo G. Albaiulienii au forţat victoria, iar spre final au mai ratat 3 ocazii prin Boamfă şi Şandru. Una peste alta, echipa lui Bebe Brumaru a fost superioară, mai ratând în prima repriză alte 5 situaţii de gol, prin Rahovean 2, Culda, 2 şi Morar. „Schimbările efectuate la pauză şi-au pus amprenta în partea a doua a jocului. Cred că meritam victoria, dar am ratat câteva ocazii clare.”, a spus antrenorul Bebe Brumaru.
Corespondenţă din Ungaria,
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MÂINE: Ioana Milculescu, concert la Alba Iulia în Spațiile Ryma. Solista trupei Subcarpați își lansează albumul de debut. Programul evenimentului
MÂINE: Ioana Milculescu, concert la Alba Iulia în Spațiile Ryma. Solista trupei Subcarpați își lansează albumul de debut. Programul evenimentului Ioana Milculescu, solista trupei Subcrapați, va conerta mâine, 17 mai, în Spațiile Ryma, unde urmează să își lanseze albumul de debut. După spectacolul oferit de artistă, cunoscutul DJ Herodot urmează să continue distracția cu un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Sănătatea și naturăacum 3 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 16 ore
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile