Rămâi conectat

Economie

Marii investitori pot ajuta substanţial sectorul IMM-urilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pentru ca economia României să se redreseze este necesară susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii – aceasta a fost concluzia unei conferinţe organizate recent de reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), sub titlul „Oportunităţi de dezvoltare pentru IMM-uri”. Reprezentanţii Consiliului au făcut public indicele evoluţiei sectorului IMM-urilor, care a rămas la un nivel nesatisfăcător pentru întreaga dezvoltare a economiei. Acesta este rezultatul sondajelor realizate în cadrul membrilor CNIPMMR, urmărind indicatori precum: ritmul real de creştere a activului, rata inflaţiei, dinamica industriei pe profit, dinamica industriei pe dividende, dinamica numărului de impozite şi taxe, stabilirea cursului de schimb, dinamica investiţiilor străine în România.
Prezentă în cadrul conferinţei, Cecilia Szentesy, director tehnic la compania Roşia Montană Gold Corporation, a subliniat ideea că sectorul IMM-urilor are nevoie de sprijinul marilor investitori. Într-o economie modernă şi eficientă, marile companii reprezintă un factor de dezvoltare pentru firmele mici şi mijlocii, acestea din urmă fiind principalii beneficiari ai comenzilor primite de la investitor.
Conform RMGC, proiectul minier de la Roşia Montană poate reprezenta un exemplu de colaborare eficientă între investitor şi furnizorii de servicii şi bunuri din zonă. Astfel, în ultimii 14 ani, compania a cheltuit peste 450 de milioane de dolari, din care o parte semnificativă au reprezentat plăţi către întreprinderi mici şi mijlocii din zonă. Până în prezent, majoritatea comenzilor adresate furnizorilor de servicii au reprezentat lucrări de construcţii, amenajări, servicii de transport şi suport pentru cercetarea arheologică.
În zona Roşia Montană, doar în ultimii 4 ani, peste 130 de firme mici şi mijlocii au beneficiat de comenzi din partea investitorului RMGC. Peste 2400 de persoane au primit locuri de muncă directe şi indirecte, aproximativ 30 de milioane de dolari au fost cheltuiţi de către companie, iar de acest lucru au beneficiat toţi actorii economici din Roşia Montană. Chiar dacă nu a început încă exploatarea, compania are în vedere şi anul acesta realizarea de lucrări de restaurare în Centrul Istoric din Roşia Montană, lucrări pentru care vor fi alocate fonduri de peste 2,8 milioane de dolari către furnizorii de servicii din zonă. „De-a lungul timpului, am preferat să lucrăm mai degrabă cu firme mici şi mijlocii din zonă, decât să colaborăm cu un singur furnizor mare de servicii. Credem că, în acest fel, ajutăm economia locală şi că putem oferi un sprijin real locuitorilor din zonă”, a declarat Cecilia Szentesy.
Odată lansat proiectul minier, compania RMGC preconizează că vor fi intensificate  colaborările cu furnizorii mici de servicii din zonă.  Conform estimărilor, RMGC va cheltui zilnic, pe durata construcţiei minei, peste un million de dolari, bani care vor reprezenta, în mare parte, plăţi către furnizorii locali. În concepţia reprezentanţilor companiei, astfel de exemple de colaborare între marii investitori şi firmele mici sunt benefice în special pe  plan local, unde prezenţa unui investitor poate fi un adevărat motor de dezvoltare economică pentru zonă. (M.F.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă: „Reabilitare și dotare Școala Primară Ungurei, str. Principală Nr. 218, Loc. Ungurei, Județ Alba”

Ziarul Unirea

Publicat

în

COMUNICAT DE PRESĂ DATA: 23.12.2024 „REABILITARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA UNGUREI, STR. PRINCIPALA NR. 218, LOC. UNGUREI, JUD. ALBA”   COMUNA ROSIA DE SECAS, cu sediul in Rosia de Secas, Str. Principala nr. 458, judetul Alba, cod postal 517640, România, cod fiscal 4562060, România, anunță finalizarea proiectului cu titlul: ”REABILITARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA UNGUREI, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea