Anchetă internă la Spitalul Judeţean Alba, în urma decesului unui copil în vârstă de 12 ani
În ediţia tipărită a Ziarului Unirea, de astăzi, aţi aflat cazul tulburător al copilului în vârstă de doar 12 ani, care s-a stins pe secţia de pediatrie din Spitalul Judeţean Alba. Conducerea unităţii medicale a demarat o anchetă internă pentru evaluarea cazului.
Raul Onea suferea de o malformaţie genetică, sindromul Marfan, care este o boală determinată de mutații ale genei FBN1 ce afectează țesutului conjunctiv, fapt ce duce la afectarea ochilor, sistemului cardio-vascular şi a scheletului osos.
Băiatul se afla în evidenţele Institutuţui Inimii din Cluj-Napoca, unde i s-au făcut o serie de investigaţii care confirmau cumplitul diagnostic.
În data de 2 aprilie, băiatului i s-a făcut rău la şcoală, acuzând dureri în piept după ce a urcat scările pentru a ajunge la sala de clasă. Mama lui Raul a fost chemată de urgenţă la şcoală de către cadrele didactice. Copilul a fost dus la Unitatea de Primiri Urgenţe din Alba Iulia. Aici, a fost solicitată intervenţia unui medic specialist cardiolog, însă, aşa cum reiese şi din biletul de externare, „s-a primit un refuz pe considerentul că persoana în cauză este un copil de 12 ani”. Electrocardiograma efectuată nu a evidenţiat deficienţe periculoase în funcţionarea inimii. „Tratamentul” administrat: Algocalmin.
Mai apoi, a fost consultat de medicul pediatru din cadrul UPU şi internat în secţia de pediatrie. După-amiaza, durerile în piept ale băiatului au revenit, aşa că mama acestuia a solicitat din nou intervenţia unui cardiolog. Nici de această dată nu a fost cu succes. Motivul: „în secţia de cardiologie era de gardă un internist”. Copilului i s-a administrat Algocalmin şi Nurofen.
Durerile insuportabile au continuat până seara, la ora 22:30, când Raul, cu ultimele puteri a strigat „Mă doare tare, mamă!”. Acestea au fost şi ultimele sale cuvinte. Copilul intrase în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare ale medicului din ATI au fost în zadar. La ora 23:38 a fost pronunţat decesul.
După ce şi-au înmormântat unicul copil, părinţii îndureraţi au făcut plângere penală prin care solicită „organelor de cercetare penală a întreprinde toate diligenţele necesare în vederea identificării persoanei sau persoanelor vinovate şi tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: * fapta de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 172 alin 2 Cod Penal, *fapta de neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art 249 Cod Penal.”
În cursul zilei de astăzi, Spitalul Judeţean Alba a transmis un punct de vedere oficial, cu privire la acest caz „Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba transmite condoleanţe familiei îndoliate, cauzată de pierderea unicului fiu. Totodată transmite părinţilor că a constituit comisia de analiză a deceselor pentru evaluarea cazului. Dupa analizare, în cel mai scurt timp, comisia va lua deciziile care se impun.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | ACCIDENT rutier pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia: Trei autoturisme implicate
FOTO | ACCIDENT rutier pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia: Trei autoturisme implicate Un accident rutier s-a produs joi, 19 decembrie 2024, în jurul orei 18:00, pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia. Citește și: FOTO | INCENDIU în localitatea Unirea din județul Alba: Detașamentul de pompieri salvatori intervine pentru stingere Potrivit primelor informații […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 44 de secunde
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor