Klaus Iohannis la Alba Iulia: Rolul meu ca lider politic este să fac să funcționeze bine administrația și nu buzunarul meu
Prezent în acest weekend la Alba Iulia, la invitația femeilor liberale din Ardeal, care au organizat un training de pregătire politică, prim-vicepreședintele – PNL Klaus Iohannis a ținut un discurs despre lidership. Acesta le-a spus celor circa 80 de liberale aflate în sală, majoritatea dintre ele cu funcții publice de primar, parlamentar, consilier local sau județean, câteva lucruri despre cum este în viziunea sa un lider politic.
Cel mai clar și concret mesaj transmis femeilor din cadrul OFL de către unul dintre cei mai votați primari din România a fost la persoana I singular și s-a referit la câteva din cele mai specifice trăsături ale politicianului român aflat pe funcție și anume lăcomia și sora sa corupția.
“Rolul meu ca lider politic este să fac să funcționeze bine administrația și nu buzunarul meu. Să funcționeze mai bine guvernarea și nu firma nepotului meu, care este de fapt a mea” le-a spus Klaus Iohannis liberalelor.
Acesta le-a vorbit frumos femeilor care îl priveau cu drag și chiar dacă abordarea a fost una foarte teroretică, doamnele din sală s-au înflăcărat, ajungând ca la finalul discursului să se înghesuiască la fotografiile de grup cu proaspătul lor șef pe linie de partid.
“Toți ne dorim un lider care ne face să ne simțim luați în seamă, să ne simțim importanți. Împreună! Să ne facem să ne simțim bine în echipa în care acționăm (…)
Nu am găsit esența conducerii dacă ne oprim la personalitatea unui lider. Ce definește un lider adevărat? O viziune strategică și o dorință puternică de a pune în practică obiectivele organizației pe care o reprezintă. Un lider trebuie să transmită cum să ne raportăm la idealurile organizației din care facem parte”, a mai spus Iohannis.
Politicianul sas le-a mai sugerat colegelor sale din Ardeal un lucru care necesită un minim de inteligență și bun simț politic, dar care din păcate lipsește adesea liderilor politici autohtoni, și anume, să nu îi ia pe oameni de proști și să le spună cum să facă lucruri simple de genul “pune sticla asta acolo sau dincolo”, ci să îi facă să înțeleagă pe aceștia întregul demers și scopurile sale, bineînțeles presupunând că acesta există sau poate fi împărtășit prostimii.
“Unele dintre dumneavoastă reprezentați oamenii care v-au votat în funcția de primar, deputat sau senator. Altele dintre dumneavoastră probabil reprezentați o organizație puternică, care v-a ales într-o poziție în care vă aflați acum. Și cred că din acest motiv este extrem de important, ca fiecare dintre noi, să stăm să ne gândim un pic cum să îi conducem pe cei care așteaptă să fie conduși.
Foarte puțini oameni așteaptă de la noi abordări de tipul “te rog pune sticla asta acolo sau dincolo”. Ba mulți s-ar simți poate chiar jigniți dacă încercăm, noi în calitate de lideri, să le spunem cum să facă lucruri simple. Ei așteaptă probabil mult mai mult de la noi, să îi facem să înțeleagă abordarea ca un întreg, să priceapă ce vrem noi de fapt cu echipa pe care s-o conducem.
Și dacă îi facem pe oameni să înțeleagă aceste lucruri atunci vor ști și singuri să pună sticla aici sau dincolo. Și atunci urmează al doilea pas! Dacă noi în calitate de lideri am convins pe cineva să facă un lucru care este bun, care face sens, atunci poate nu greșim dacă apreciem lucrul pe care îl face”, a mai spus prim-vicepreședintele – PNL Klaus Iohannis.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Căminul cultural din Mihalț va fi renovat printr-o finanțare PNRR: Licitația de peste 2 milioane de lei lansată pe SEAP
Căminul cultural din Mihalț va fi renovat printr-o finanțare PNRR: Licitația de peste 2 milioane de lei lansată pe SEAP Administrația comunei Mihalț a lansat recent, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, licitația care prevede renovarea energetică moderată a clădirii căminului cultural, contribuind astfel la îmbunătățirea furnizării de servicii publice la nivel local. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 4 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Ştirea zileiacum 5 zile
TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TOPUL NEGRU al liceelor din Alba: Unde s-a intrat cu medii sub 5, la repartizarea computerizată 2024. La trei școli, ultima medie de admitere a fost puțin peste 3