Sinistraţii îşi refac casele cu materialele de construcţii primite de la Guvern
Recent, i-am însoţit pe prefectul Ştefan Bardan şi consilierul prefectural Cosmin Lupu în localităţile Ocna Mureş şi Lopadea Nouă pentru a vedea la faţa locului dacă materialele de construcţie trimise de Guvern sunt folosite de persoanele care au avut casele distruse sau avariate de inundaţiile din luna iunie pentru reclădirea locuinţelor sau repararea lor. Potrivit programului guvernamental, Executivul a asigurat doar materialele de construcţie, reparaţiile sau reconstrucţia efectivă fiind executate de către locatari, fie în regie proprie, fie prin angajarea unor firme de profil. Locuinţele care trebuie reconstruite sunt edificate după un proiect comun, care prevede două camere, o bucătărie şi o baie, iar în judeţul Alba toate cele 10 case care trebuie reclădite au deja realizate branşamentele la electricitate, două la apă şi canalizare, iar 6 şi la gaz.
După ce, la Primăria Ocna Mureş, prefectul a fost pus în temă de către primarul Augustin Mândruţ despre stadiul execuţiei lucrărilor la cele 6 case aflate în reconstrucţie, împreună cu viceprimarul Marin Aron şi un inginer de la Primăria Ocna Mureş ne-am deplasat la o casă calamitată din oraş, apoi la una din Ciunga şi la altă casă din Cisteiul de Mureş, localităţi aparţinătoare oraşului.
Prima dintre case, aflate la doar câteva sute de metri de sediul primăriei, a fost refăcută de către proprietar pe vechea structură de rezistenţă, înainte ca Executivul să trimită toate materialele de construcţii. Casa din Ciunga este ridicată „în roşu”, la câţiva metri de vechiul amplasament. Este vorba despre imobilul unde o femeie a fost luată de ape cu tot cu casa în care locuise. De reconstrucţie se ocupă socrul unuia dintre urmaşii femeii răposate, ginerele său fiind plecat la muncă în Spania. Bărbatul s-a plâns că şi-a investit toate economiile şi a fost nevoit să se împrumute de la bancă pentru a începe lucrul, până acum cheltuind circa 20.000 de lei (200 de milioane de lei vechi). El a fost necăjit şi pentru că materialele de construcţie nu au sosit în ordinea firească, astfel că a fost nevoit să cumpere singur nisipul sau lemnul, cel venit de la guvern ajungând la Ocna Mureş abia în ziua vizitei noastre. Omul s-a arătat supărat şi pentru că noua construcţie nu este prevăzută cu… cămară şi susţine că pentru a se putea locui va avea nevoie de aproximativ 50 – 60.000 de lei, iar el nu mai are bani, fiind pensionar.
lDistribuirea materialelor de construcţii a creat discordie la Ocna Mureş
Aşa cum se întâmplă de fiecare dată în situaţia distribuirii oricărui tip de ajutoare, şi în acest caz au apărut nemulţumiţi.
Profitând de vizita prefectului Ştefan Bardan, alţi 5 – 6 locatari cărora apele le-au intrat în case şi-au exprimat nemulţumirea pentru faptul că nu au primit nici măcar un sac de ciment. Ei sunt revoltaţi că nu au fost trecuţi pe listele cu persoanele afectate de inundaţii, deşi podelele le sunt umflate de apă, iar pereţii sunt şi acum plini de igrasie. În condiţiile în care unii sunt şomeri, iar alţii abia trăiesc din salariile de mizerie, un ajutor constând în materiale de construcţie era binevenit, deoarece n-ar mai fi fost nevoiţi să scoată bani din propriile buzunare şi pentru acestea. „Parcă nu suntem toţi din ţara asta. Parcă Ciunga nu e tot din România”, şi-a exprimat supărarea un localnic. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a vizitat una dintre case şi a inspectat exteriorul alteia, explicându-le proprietarilor că listele cu persoanele care ar trebui să primescă materiale de construcţie le-a întocmit comisia locală desemnată prin ordin al prefectului, nu de către Instituţia Prefectului. Prefectura doar a transmis datele către Guvern, iar Executivul a aprobat acordarea în totalitate a materialelor de construcţii cerute. Un bătrân a cărui locuinţă a fost avariată a spus că, din suma asigurată, de 20.000 de lei, a primit doar 4.160 de lei, în urma inundaţiilor, bani care nu-i ajung. Mai mult, a rămas cu o groapă imensă în apropierea casei, viceprimarul Marin Aron promiţându-i sprijin pentru astuparea acesteia cu câteva camioane de pământ.
lOamenii gospodari şi-au făcut case trainice cu sprijinul Guvernului
În schimb, la Cisteiul de Mureş, proprietarul – un gospodar de aproximativ 60 – 70 de ani, nu mai ştia cum să mulţumească prefectului Ştefan Bardan pentru sprijinul primit din partea Guvernului. Bătrânul şi-a construit o mândreţe de casă într-o zonă mai înaltă decât cea unde fusese locuinţa distrusă de ape. Pe lângă materialele de construcţie primite, care i-au ajuns „la fix”, a mai cumpărat BCA şi a mansardat casa prevăzută iniţial în proiect. La fel de gospodari s-au dovedit şi câţiva dintre locuitorii comunei Lopadea Nouă, care s-au apucat serios de lucru. Ne-am deplasat la gospodăriile acestora însoţiţi de primarul Cătălin Marian Indreiu, care i-a spus prefectului că oamenii nu au vândut materialele de construcţie primite de la Guvern, ci le folosesc pentru reconstrucţia celor 4 case şi repararea caselor avariate.
Pentru că şi aici unele materiale au sosit cu întârziere, iar mulţi dintre ei nici măcar nu au crezut că vor fi sprijiniţi de Guvern, s-au apucat
să-şi refacă locuinţele cu resurse proprii, urmând ca din materialele de construcţie primite să edifice alte acareturi. În cazul unui cetăţean maghiar care nici nu visase vreodată să aibă o asemenea casă, cimentul primit a stat la baza fundaţiei pe care parohia catolică i-a construit o locuinţă din PAL. Cetăţeanul a spus că la primăvară s-ar apuca de construcţia casei cu restul materialelor primite de la Guvern. Am vizitat însă şi o gospodărie în care familia respectivă nu a demarat încă lucrările de construcţie, imobilul fiind abia la nivel de fundaţie, din cauza sărăciei şi a lipsei resurselor financiare. La ieşire din Lopadea Nouă, prefectul s-a oprit şi la podul peste o vale, unde unul dintre maluri s-a surpat, maldărul de pământ angrenând cu el şi garajul unei familii riverane. „Nu avem nevoie de ajutoare, mai bine să le dea celor săraci care au casele afectate de inundaţii. Singura noastră dorinţă este să se rezolve problema cu malul”, ne-a declarat unul dintre tinerii locatari ai gospodăriei afectate de alunecarea de teren.
„Majoritatea celor afectaţi lucrează din greu la refacerea caselor. Unele dintre ele sunt aproape de finalizare iar altele se află în diferite stadii de execuţie, în funcţie de resursele financiare ale proprietarilor. Am vorbit cu oamenii şi sunt foarte mulţumiţi de calitatea materialelor trimise, mulţi dintre ei nu sperau, după ce comisia a făcut măsurătorile, să primească aşa ceva. Credeau că totul va rămâne la nivel de promisiune. Sunt mulţumit de stadiul actual al lucrărilor de reconstrucţie a caselor distruse şi de reparare a caselor afectate. Faptul că Guvernul a trimis cu promptitudine cantităţile solicitate este un lucru normal. Sper, încă o dată spun, ca vremea să ţină cu constructorii, astfel încât cei mai mulţi dintre cei afectaţi să-şi poată petrece sfârşitul de an în locuinţele reconstruite sau reparate. Referitor la pod, voi lua legătura cu cei de la SNIF şi SGA să vedem ce se poate face”, a declarat prefectul Ştefan Bardan.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate!
Dumitru Henegar și-a lansat volumul „Alba – «inima» din inima României” la Muzeul „Principia” din Alba Iulia: O inimă ce bate între cuvinte încrucișate! Joi după-masa, începând cu ora 17.00, a avut loc lansarea volumului „Alba – «inima» din inima României” a jurnalistului rebusistului albaiulian Dumitru Henegar, la Muzeul „Principia” din Alba Iulia. Nu demult, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan