FOTO/VIDEO: Hora Unirii în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, preambul la Congresul Tinerilor Basarabeni
Zeci de albaiulieni au înfruntat astăzi frigul şi ploaia pentru a marca cei 95 de ani de la înfăptuirea unirii Basarabiei cu România. Nelipsite au fost Hora Unirii şi scandările pro unioniste. La eveniment a participat şi fostul lider TNL, Rareş Buglea.
Studenţi basarabeni din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”, dar şi albaiulieni şi-au dat întâlnire la ora 15:00 în Piaţa Cetăţii pentru a marca aşa cum se cuvine această zi. Tinerii basarabeni au fost ceva mai vocali scandând îndemnuri pro unioniste.
Basarabia a fost parte din România modernă timp de 22 de ani, de la 27 martie 1918, când Sfatul Țării, parlamentul Republicii Democratice Moldovenești a votat în favoarea unirii cu România. Aceasta a durat până la 28 iunie 1940. Atunci, după un ultimatum expansionist al guvernului sovietic adresat României privind cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică, teritoriul său a fost ocupat de Armata roșie, administrația și Armata Română fiind forțate să se retragă la est de râul Prut.
Manifestarea de astăzi a fost un preambul al Congresului Tinerilor Basarabeni, care va avea loc în perioada 29-31 martie a.c.
Iată programul congresului:
Vineri, 29 martie:
10:00 – deschiderea oficială a lucrărilor congresului – Sala Unirii
13:30 – sesiunea I de comunicări şi dezbateri „Trecut, prezent şi viitor – Unirea Basarabiei cu România: un act pozitiv sau ocupaţie? Ce reprezintă şi ce va rămâne în viitor?”
19:00 – seară culturală, prezentări de carte şi expoziţii de artă
Sâmbătă, 30 martie:
10:00 – sesiunea a II-a de comunicări şi dezbateri „La răscrucea cunoaşterii valorilor sfinte naţionale”
14:00 – excursie la Muzeul Unirii şi în Cetatea Alba Carolina
22:00 – seara de divertisment
Duminică, 31 martie:
10:00 – sesiunea a III-a de comunicări şi dezbateri „Piept la piept cu problemele tinerilor basarabeni, atât în România, cât şi în Republica Moldova”
14:00 – Concluzii. Închiderea lucrărilor congresului.
La congres şi-au anunţat prezenţa academicianul Mihai Cimpoi, poetul şi liderul unionist Nicolae Dabija, precum şi alte personalităţi ale vieţii culturale şi politice de pe ambele maluri ale Prutului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate
ACCIDENT rutier la Șard: Un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate Un accident rutier a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 22.00, în localitatea Șard. O mașină a lovit un stâlp de curent. Citește și: FOTO | ACCIDENT pe autostrada A10: Trei autoturisme s-au ciocnit pe sensul de mers Aiud-Turda Detasamentul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun