Şcoala românească nu are nevoie numai de reformă, ci şi de ajutor
Stimate domnule Ministru,
În calitate de deputat ales în Colegiul uninominal nr.5 Munţii Apuseni – Teiuş încep prin a vă întreba dacă, în afara disputelor îndelungate şi a bătăliei furibunde pentru ciolan, se mai gândeşte cineva la starea jalnică a învăţământului românesc?
Oare ştiţi de ce are nevoie realmente un copil pentru a merge la şcoală? Domnule Ministru continuaţi să vorbiţi despre reforme fără o strategie clară, curricula este schimbată de la o zi la alta, dotările din şcoli sunt sub orice critică, părinţii sunt total dezorientaţi şi lipsiţi de un orizont pentru copiii lor. Deşi sună ironic, de ani buni România a ieşit în faţă cu fruntea sus înaintea multor state europene, şi asta datorită tinerilor talentaţi şi a rezultatelor pe măsură obţinute la olimpiadele internaţionale. Din păcate, eforturile lor sunt umbrite de situaţia precară a sistemului de învăţământ. Cum se explică astfel faptul că mai sunt încă tineri care parcurg pe jos kilometri întregi până ajung la şcoală sau că părinţii nu îşi pot sprijini financiar copiii pentru a-şi urma un ţel în viaţă? Am ajuns să nu ne mai mire nimic. În schimb, dumneavoastră sunteţi hotărât a investi în măsurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat şi aţi avertizat că ”dacă alţii nu vor fi vigilenţi, ce s-a întâmplat în vămi se va întâmpla şi în educaţie”.
Domnule Ministru, înainte de a face investiţii de acest fel (camere video), gândiţi-vă bine că sunt încă şcoli în România, în zonele defavorizate, care nu au posibilitatea de a pune la dispoziţia elevilor microbuze pentru transport. Copiii fac naveta zeci de kilometri. Aveţi ceva cu aceşti copii, domnule ministru ? Copiii de moţi din Munţii Apuseni aşteaptă un răspuns de la dumneavoastră. Aţi luat măsuri fără să vă consultaţi cu primarii, cu directorii de şcoli, cu inspectoratele scolare judeţene. Sunteţi, pare-se, un misionar, unul care vrea să propovăduiască schimbarea unui sistem, pe care însă nu îl cunoaşte. Din păcate, sistemul în care trăim scoate pe bandă rulantă tineri slab pregătiţi şi chiar analfabeţi. Lupta din interiorul acestul angrenaj este doar o iluzile, domnule Ministru !
Domnule Ministru,
Şcoala românească nu are nevoie numai de reformă ci şi de ajutor! Cum pretindeţi instituţiilor şcolare să investească în camere video, şi pe ce criterii aţi ales inspectoratele şcolare care sunt obligate să facă această investiţie, în situaţia în care şcolile nu au bani îndeajuns sau chiar deloc pentru a investi în strictul necesar ?
Solicit răspuns scris.
Corneliu OLAR,
deputat ales în Colegiul uninominal nr.5 Munţii Apuseni – Teiuş, judeţul Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan