Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Personalul de conducere din învăţământ, scutit de la predarea la clasă

Alexandra Mates

Publicat

în

 

Ministerul Educatiei Nationale a publicat pe edu.ro proiectul unei ordonante de urgenta care prevede că personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control poate fi degrevat, total sau parţial, de post sau normă didactică.

În prezent, Legea Educaţiei spune că „personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control poate fi degrevat parţial de normă didactică de predare”. Cu alte cuvinte, aceştia nu au posibilitatea de a se ocupa doar de atribuţiile impuse de posturile de conducere, având obligaţia de a preda şi la clasă.

Proiectul prevede că „personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control poate fi degrevat, total sau parţial, de post/norma didactică, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, elaborate cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ. De aceleaşi drepturi pot beneficia şi persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ, ca urmare a participării la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale”.

În proiect se mai menţionează că „Degrevarea reprezintă scutirea efectuării atribuţiei de predare, total/parţial, din norma didactică, respectiv din postul didactic, pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare şi de control, ca urmare a îndeplinirii unor responsabilităţi specifice funcţiilor de conducere, de îndrumare şi de control, precum şi pentru persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ ca urmare a participării la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ. Pe perioada degrevării se păstrează drepturile salariale”.

Acest proiect de act normativ a fost avizat de Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul din punctul de vedere al oportunităţii promovării acestora.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației

Bera Larisa

Publicat

în

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea