61 de studenţi de la universitatea albaiuliană vor merge gratuit în tabere
Direcţia pentru Studenţi organizează, prin casele de cultură studenţeşti şi Complexul Cultural Sportiv – Studenţesc Tei programul „Tabere Tematice Studenţeşti” pe perioada vacanţei de vară 2011 pentru studenţii înscrişi la cursurile de zi în instituţiile de învăţământ superior de stat. Pentru Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia au fost repartizate, în funcţie de numărul de studenţi, 61 de locuri în aceste tabere. Beneficiarii de locuri gratuite sunt studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ de zi, finanţaţi de la bugetul de stat, din ciclurile licenţă şi masterat, integralişti. De asemenea pot avea un loc în taberele tematice şi cazurile sociale, respectiv studenţii orfani de ambii părinţi cei proveniţi din casele de copii sau plasament familial şi cei care beneficiază de burse sociale reprezentând 15% din locurile repartizate de universităţi. Studenţii pot depune cererile tip în vederea obţinerii unuia dintre locurile puse la bătaie până pe data de 23 iunie. Tinerii care vor merge în taberele tematice, la mare sau munte, sunt obligaţi să participe la programul impus. Prima serie de studenţi va pleca în vacanţă, gratuit, pe data de 13 iulie, iar ultima în 5 septembrie.
(L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Experiența unei familii din Alba, transformată într-o lecție despre încredere: „Atenție cui împrumutați bani!”
Experiența unei familii din Alba, transformată într-o lecție despre încredere: „Atenție cui împrumutați bani!” Un bărbat din Alba a împărtășit în mediul online o experiență recentă, cu scopul de a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește încrederea acordată chiar și cunoscuților atunci când oferim bani împrumut. Citește și: VIDEO ȘTIREA TA | […]