Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ultima ediţie zonală a concursului „Cultură pentru cultură” a avut doi cÂştigători: Cricău şi Fărău

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Comuna Mirăslău, mai exact satul Decea a găzduit pentru prima dată o ediţie a deja binecunoscutului festival-concurs „Cultură pentru cultură”. Chiar dacă a fost o premieră, gazdele, ajutate de Consiliul judeţean Alba, organizatorul principal al concursului, s-au dovedit a fi la înălţime asigurând condiţi bune atât pentru participanţii la concurs, cât şi pentru privitori. Mărturisesc că până la ediţia de duminică a concursului „Cultură pentru cultură”, mai participasem la unele ediţii în urmă cu doi-trei ani. De aceea pot face o comparaţie corectă privind saltul calitativ atât în privinţa organizării cât şi în privinţa programelor prezentate de comunele participante. Pot spune că el este vizibil. CJ Alba încurajează păstrarea tradiţiilor şi culturii populare deoarece „cultura este ceea ce rămâne, ceea ce ne defineşte. Susţinem multe activităţi culturale şi sportive, încurajăm o cât mai mare participare la acestea pentru că nu vrem să ne transformăm în nişte roboţi care nu ştiu decât drumul între serviciu şi casă”, punctează preşedintele CJ Alba Ion Dumitrel, iniţiatorul acestui concurs, ce a strâns an de an tot mai mulţi adepţi. Succesul concursului este dat şi de premiile care sunt puse în joc şi care au adus comunităţilor care au câştigat ediţiile precedente premii substanţiale care le-au ajutat la modernizarea sau dotarea cu aparatură a căminelor culturale. E greu să descrii în cuvinte bogăţia şi uneori chiar inventivitatea expoziţiilor de artă tradiţională, diversitatea aromelor sau măiestria celor care au urcat pe scenă. Juriile celor trei secţiuni ale căror note adunate au dat clasamentul final au avut o misiune grea dovadă stând şi faptul că două dintre comunele participante, Cricău şi Fărău nu au putut fi departajate. De altfel ele au obţinut şi cel mai mare punctaj, ambele situându-se astfel pe primul loc. Ele au fost urmate de Unirea pe locul II şi Mirăslău pe locul III. Cealaltă participantă în concurs, comuna Lunca Mureşului va trebui să se pregătească mai bine pentru ediţiile viitoare. Cele două comune care s-au situat acum pe primul loc vor intra în faza finală a concursului care va avea loc la Avram Iancu odată cu tradiţionala manifestare populară „Târgul de Fete de pe Muntele Găina”.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Experiența unei familii din Alba, transformată într-o lecție despre încredere: „Atenție cui împrumutați bani!”

Unirea Ziarul

Publicat

în

Experiența unei familii din Alba, transformată într-o lecție despre încredere: „Atenție cui împrumutați bani!” Un bărbat din Alba a împărtășit în mediul online o experiență recentă, cu scopul de a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește încrederea acordată chiar și cunoscuților atunci când oferim bani împrumut. Citește și: VIDEO ȘTIREA TA | […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea