UPDATE: Timbrul de mediu pentru autovehicule şi acciza la ţigări, pe agenda şedinţei de Guvern
În şedinţa de Guvern de astăzi, 19 februarie, se discută ordonanţă de urgenţă privind timbrul de mediu pentru autovehicule, dar pe agenda şedinţei figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea accizei la ţigări.
UPDATE: Guvernul a avizat introducerea timbrului de mediu care va fi perceput la înmatricularea maşinilor, înlocuind actuala taxă auto.
„O taxă de timbru care are ca principal scop înnoirea parcului auto din Romania, facilităţi pentru cei care cumpără maşini nepoluante şi maşini noi şi, evident, un sprijin nu doar pentru mediu, ci şi pentru, repet, accesul la autoturisme noi şi nepoluante, în special vorbesc de Euro 5”, a declarat luni premierul Victor Ponta, la finalul reuniunii USL.
Formula de calcul pentru timbrul de mediu se aplică numai în cazul autovehiculelor încadrate pe segmentul M1 (dotate cu cel mult opt locuri, fără scaunul şoferului), cărora le corespund norma de poluare Euro 3, Euro 4 şi Euro 5.
Vor plăti noua taxă toate instituţiile publice, cu excepţia autovehiculelor aparţinând Salvării, Pompierilor, Corpului Diplomatic, dar şi persoanelor cu handicap. Pe de altă parte, nu vor mai plăti timbrul de mediu cei care au achitat acest tip de taxă în anumite forme.
Persoanele care au dat statul român în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal şi cărora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi cei care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei, vor plăti noul timbru la prima vânzare a maşinii. Pentru maşinile revândute în afara României, statul va returna o taxă reziduală, calculată în funcţie de perioada de utilizare.
Forma iniţială a taxei auto, suspendată până la 31 decembrie 2012, a reintrat în vigoare de la 1 ianuarie, aceasta fiind redusă cu 25% pentru autovehiculele cu motor diesel prevăzute din construcţie cu filtru de particule.
Contribuabilii care, de la 1 iulie 2008, au plătit o taxă mai mare decât cea rezultată din aplicarea legii în vigoare pot solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită.
Pe agenda şedinţei figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea accizei specifice exprimată în echivalent euro pe 1.000 de ţigarete. Nivelul accizei specifice aplicat în cazul ţigărilor a fost stabilit la 56,71 euro/1.000 ţigarete pentru perioada 1 aprilie 2013 – 31 martie 2014, în creştere faţă de nivelul actual de 53,18 euro/1.000 ţigarete, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Alt act normativ vizează modificarea Hotărârii Guvernului 433/2010 pentru înscrierea Ansamblului monumental ”Memorialul Holocaustului” în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi transmiterea în administrarea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
Guvernul va mai dezbate un proiect de hotărâre pentru modificarea anexei 3 la Hotărârea Guvernului 1502/2009 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011
De asemenea, va fi prezentată o notă referitoare la dublarea pedepselor pentru infracţiunile privind siguranţa sistemului feroviar (furturi şi distrugeri).
O altă notă va indica punctele de vedere ale ministerelor/instituţiilor iniţiatoare asupra unor proiecte de legi aflate în procedură parlamentară la data de 18 decembrie 2012.
Sursa: AGERPRES
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Se deschid circulației încă 21 de kilometri din cea mai așteptată autostradă din România
FOTO | Se deschid circulației încă 21 de kilometri din cea mai așteptată autostradă din România Astăzi, 23 decembrie 2024, va fi deschisă circulația rutieră pe cea mai așteptată autostradă din România, respectiv pe lotul 1 al Autostrăzii A 7 Ploieşti-Buzău. Porțiunea de 21 de kilometri face legătura între Dumbrava şi Mizil, judeţul Prahova. Astfel, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana