CS Vladimirescu 2003 – Performanţa Alba Iulia
Astăzi, de la ora 17.30, pe stadionul „Cetate” din Deva se va disputa bătălia pentru accederea în eşalonul terţ, între campioanele judeţelor Arad şi Alba. Ighienii aflaţi la al doilea sezon consecutiv în care reprezintă judeţul la barajul de promovare (anul 2010, tot în 15 iunie, 1-3 cu Voinţa 2 Sibiu, la Hunedoara) pot scrie istorie într-un meci ce reprezintă încununarea (sau decepţia) unui întreg sezon. Susţinuţi de aproximativ 100 de suporteri, conjudeţenii nu au probleme de efectiv, iar în cazul realizării obiectivului jucătorii lui Sorin Mărginean pot câştiga o primă substanţială, se vorbeşte de 10.000 lei pentru echipierii care au dus greul (incluzând aici şi drepturile cuvenite din campionat). „Suntem direct interesaţi în câştigarea barajului şi implicit să promovăm în Liga a 3-a. Vrem să devenim o echipă etalon a judeţului Alba, să izbutim să câştigăm al doilea baraj pe care-l susţinem, să nu ratăm din nou. Am deplină încredere în echipă şi în antrenor, totul depinde numai de noi pentru a realiza o performanţă remarcabilă”, a spus Traian Rusu, primarul comunei Ighiu.
Echipe probabile: lCS Vladimirescu: Bak – V. Mureşan, Mirciov, Sighete, Istin – A. Militaru, Banilievici, V. Georgiu, Ciubăncan – Burian, Horvath; lPerformanţa: Boldi – V. Soporan, Oltean, Ov. Turuş, Cioară – Truţă, S. Turuş, D. Dănilă, C. Dumitru – C. Dănilă, Fântână. Arbitri Căt. Botaş, C. Cimponeriu, M. Botaş (toţi Timiş), observatori V. Balaş (Caraş Severin), P. Mehedinţu (Timiş). (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Campionatul Național TSI de karate, eveniment tradițional în Cetatea Marii Uniri | Rezultatele înregstrate de CSM Unirea Alba Iulia și ACS Karate Forever Alba Iulia
Campionatul Național TSI de karate, eveniment tradițional în Cetatea Marii Uniri | Rezultatele înregstrate de CSM Unirea Alba Iulia și ACS Karate Forever Alba Iulia Campionatul Național TSI de karate, eveniment traditional în Cetatea Marii Uniri, s-a desfășurat în Sala de Sport a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, sub patronajul lui […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act