Rămâi conectat
MA-RA-MU

Opinii - Comentarii

SURSE: Fostul polițist Nicolae Sântimbrean (PNL) se antrenează să facă ordine la OIR POSDRU Alba

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Nicolae Sântimbrean de la PNL Alba, fost polițist și fost șef de cabinet în perioada în care Dan Coriolan Simedru a fost prefect, vrea să ajungă la șefia Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Alba (OIR POS DRU), post deținut până la alegeri de democrat-liberalul Dorin Nistor.

Potrivit unor surse Sântimbrean se pregătește intens pentru a promova concursul programat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în data de 8 februarie și unde va avea de susținut atât examenul privind cunoștințele de legislație cât și probele de testare a cunoștințelor informatice și de limbi străine.

Misiunea sa nu este ușoară, știm cu toții că este nevoie de o ambiție ieșită din comun și de o inteligență peste medie pentru a asimila, într-un interval de timp atât de scurt, bibliografia care conține peste 20 de legi, ordonanțe și hotărâri de guvern. În ceea ce privește limbile străine, presupunem ca e un mare expert în special la engleză și franceză, din moment ce s-a antrenat la Bruxelles, în calitate de consilier al europarlamentarului liberal Csibi Magor.

De altfel, nu credem că promovarea concursului va fi o problemă pentru Sîntimbrean care, la 36 de ani este absolvent de Drept, are un Masterat în Managementul Integrării Europene şi Administraţiei Publice și a lucrat ca expert parlamentar la Camera Deputaţilor, fiind consilier al liberalului Călin Potor. De asemenea, a fost consilier al lui Dan Coriolan Simedru, în perioada 2008 – 2009 și în 2012, perioadă în care acesta a deținut funcţia de prefect de Alba.

Astfel, având în vedere pregătirea certificată de numeroasele diplome și experiența bogată, credem că Nicolae Sântimbrean nu le va da bătăi… de cap liderilor din PNL Alba, care l-au propus pentru acest post.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

20 decembrie: Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul, cel aruncat și sfâșiat de animale sălbatice

Ziarul Unirea

Publicat

în

În fiecare an, la data de 20 decembrie Biserica Ortodoxă îl cinstește și prăznuiește pe Sfântul Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul.  Acest sfânt se numea “Teoforul”, care înseamnă “purtătorul de Dumnezeu”. Ignatie a fost acel copil pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos îl ia în brațe când spune: “Lăsați pruncii și nu îi opriți să vină […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea