Doi bărbaţi din Cugir, care șantajau o tânără cu un filmuleț pornografic, au fost reţinuţi de polițiști
La data de 25 ianuarie 2012, poliţiştii Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost sesizaţi de către o tânără de 22 de ani, din Cugir, cu privire la faptul că este şantajată de către doi bărbaţi din Cugir care i-au cerut suma de 10.000 de euro pentru a nu posta pe internet un film în care aceasta apare în ipostaze indecente.
Potrivit IPJ Alba, din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că începând din luna decembrie 2012, D.C.F., de 28 de ani şi S.I.F., de 23 de ani, ambii din Cugir, au ameninţat-o pe tânără cu postarea pe internet a unor filme în care aceasta apare în ipostaze indecente. Tinerii au şi postat un asemenea film pe un site după care l-au şters.
Ieri, 29 ianuarie 2013, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi ai Serviciului de Operaţiuni Speciale Alba, poliţiştii au organizat un flagrant iar cei doi suspecţi au fost prinşi în timp ce primeau de la victimă suma de 600 euro, care iniţial au fost marcaţi de către poliţişti.
În baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Alba Iulia au fost efectuate percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor, de unde au fost ridicate mai multe medii de stocare informatice, telefoane mobile şi unităţi centrale de calculator.
Cei doi învinuiţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de şantaj şi răspândirea de materiale obscene, urmând ca în cursul zilei de azi, să fie prezentaţi Judecătoriei Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi învinuiţi.
UPDATE: Cei doi bărbați din Cugir se numesc DĂIAN CRISTIAN FLORIN (28 de ani) si SÎNEA IULIAN FLORIN (23 de ani) și au primit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, în dosarul cu nr. 707/176/2013, înregistrat în data de: 30.01.2013.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Tradiții și superstiții de Ignat, ziua în care sunt sacrificați porcii. Cum vor fi pedepsiți cei care muncesc în această zi
În tradiția creștină românească, tăiatul porcului are o dată bine stabilită. Această zi este denumită Ignat, deoarece în calendarul creștin-ortodox, ziua coincide cu Sfântul Ignatie Teoforul Despre Sfântul Ignatie Teoforul prăznuit pe 20 decembrie se ştie că a lăsat Bisericii documente preţioase – scrisorile sale dedicate comunităţilor crestine prin care trecea pe drumul martiriului, care […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 16 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 8 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor