Început de an prost pentru construcţii, comerţ şi servicii
Primele trei luni ale anului 2013 nu vor fi prea bune pentru sectorul construcţiilor, al comerţului şi al serviciilor. În schimb, industria prelucrătoare va avea o tendinţă de stabilitate relativă, estimează managerii societăţilor comerciale, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Conform estimărilor din luna ianuarie 2013, în activitatea de construcţii se va înregistra, în primele trei luni ale acestui an, o scădere a volumului producţiei şi a stocului de contracte şi comenzi. Managerii estimează reducerea numărului de salariaţi, iar în ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează o creştere moderată.
Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o stabilitate relativă a volumului producţiei. Pentru fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor se va înregistra tendinţă de creştere.
Pentru preţurile produselor industriale se prognozează o creştere moderată a acestora în intervalul de referinţă, în timp ce numărul de salariaţi va fi stabil.
În sectorul de comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru primele trei luni o tendinţă de scădere moderată a activităţii economice şi a volumului total al vânzărilor de mărfuri. Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra o diminuare moderată. Angajatorii prognozează o stabilitate a numărului de salariaţi, şi creşteri pentru preţurile de vânzare cu amănuntul.
Conform estimărilor din luna ianuarie 2013, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte scădere moderată. În sectorul de servicii se estimează pentru următoarele trei luni scădere moderată a numărului de salariaţi. Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată.
Sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recalculare pensii 2024: Primele DECIZII au ajuns la pensionari prin poștă Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Citește și: PENSII 2024 | Poșta Română începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie?
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFANTA MARIA 2024. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfânta Maria 2024. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa
-
Actualitateacum 3 zile
Sfânta Maria Mare – 15 august: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului