Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Alexandru Pereș și Clement Negruț – Opinii despre regionalizare

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Proiectul USL de regionalizare a fost una dintre temele conferinței de presă de la PDL Alba, la care au fost prezenți senatorul Alexandru Pereș și deputatul Clement Negruț. În timp ce senatorul democrat-liberal este de acord că o reorganizare administrativ-teritoriale a României este necesară, Negruț consideră că proiectul inițiat de Guvernul USL este superficial: ”Eu nu o să fiu folosit în calitate de parlamentar să votez așa ceva până nu văd într-un proiect foarte clar ceea ce se vrea”.

Potrivit senatorului Alexandru Pereș în România se impune o descentralizare economică iar o reorganizare pe un spațiu mai bine analizat din punct de vedere economic ar favoriza o mai bună atragere a fondurilor europene și ar elimina ”influențe ale baronilor locali care pe canale politice au reușit ca în anumite zone să aducă din această zestre pe care românii pot să o acceseze din Uniunea Europeană.

Ar mai fi o motivație care ar impune o reorganizare administrativă și încet, încet ne convingem pentru că există mai nou în Europa un sistem de dialog între diferite zone mai mici, părți din țări Landuri, departamente, regiuni). Dimensiunile acestor conexiuni mai ales economice nu dau rezultate tocmai din cauza diferențelor mari dintre aceste regiuni, și vorbim de dimensiunile lor, și capacitatea de absorbție pe care o au. O asemenea orientare primește un vot pentru și din partea PDL, sigur, cu o dezbatere publică și aducerea la cunoștință a acestor efecte spre cetățeni”, a declarat Pereș.

Senatorul PDL a reamintit că în decursul ultimilor 23 de ani au mai existat discuții despre regionalizare, ideea fiind adusă în actualitate ultima dată în anul 2011, de președintele Traian Băsescu iar atunci se discuta și despre necesitatea realizării unei reorganizări administrativ-teritoriale ”la bază”, adică la nivelul comunelor și orașelor care în prezent nu reușesc să-și acopere din buget toate cheltuielile pe care le fac.

În declarația sa, Pereș nu a pierdut prilejul să-l atenționeze ironic pe deputatul PNL Dan Simedru că pentru PDL Alba subiectul regionalizării nu este nou și că există înpresă declarații încă din anul 2011.

Noi salutăm revenirea fizică a domnului Dan Simedru în schimb regretăm pierderea memoriei dânsului, dar nu este grav pentru că există remedii. În primul rând sunt arhivele presei județene din 2011, în care sunt reflectate opiniile noastre legate de regionalizare. Domnul Simedru nu era atunci activ în viața politică și nu își aduce aminte că este un subiect pe care noi l-am discutat. Probabil că nu era acasă sau și-a pierdut memoria. Sperăm în recuperarea integrală a fruntașului liberal, mai nou USL-ist”, a spus senatorul concluzionând însă că este nevoie de un dialog între forțele politice de la nivel local pentru ca regionalizarea să aibă un efect favorabil asupra județului Alba și municipiului Alba Iulia.

Dorim ca Alba Iulia și județul Alba să însemne, totuși, un loc important în această idee de reorganizare administrativ-teritorială a României. Din acest punct de vedere suntem dispuși să dialogăm, dar cu oameni responsabili, nu cu cei care ne acuză de ipocrizie și politicianism”, a încheiat senatorul democrat-liberal.

În opinia deputatului Clement Negruț Guvernul USL nu are proiect concret din care să rezulte clar ce presupune această regionalizare:

Acest Guvern ipocrit Ponta, care, în momentul în care a apărut ideea regionalizării, scotea lumea în stradă că vrem să desființăm județul Alba, acum, prima temă de impact cu care vine în față este regionalizarea. Nu avem buget, nu știm nici Guvernul cum funcționează în momentul de față cu 28 de ministere fără buget și la fel și agențiile, dar avem regionalizare. În ceea ce mă privește, vă spun ceea ce am mai spus deja, eu nu o să fiu folosit în calitate de parlamentar să votez așa ceva până nu văd într-un proiect foarte clar ceea ce se vrea”, a declarat Negruț.

Acesta spune că nimeni nu-l poate convinge că reorganizarea administrativ-teritorială este necesară și a atras atenția asupra problemelor care pot interveni, respectiv repetatele solicitări ale UDMR-ului de autonomie a Ținutului Secuiesc sau pericolul de pierdere a suveranității. Nu în ultimul rând, deputatul democrat-liberal a arătat că, în cazul unei regionalizări capitala nu mai trebuie să fie la București:

În momentul în care îmi ciopârțesc teritoriul în ideea că voi accede la fonduri europene, cu o centralizare pe care o am în București, atunci am o problemă (…) Capitala nu mai are ce căuta la București. Cel puțin din punctul meu de vedere, în cazul unei regionalizări capitala trebuie adusă într-un loc în care să arătăm românilor că mai credem în țara aceasta. Eu am spus deja Alba Iulia și cred în proiectul acesta!”, a mai spus Negruț.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea

Bera Larisa

Publicat

în

Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea