VIDEO: ”Relația noastră este direct cu CNI. Primăria a predat investiția și o preia după finalizarea lucrărilor” – declară constructorul de la Bazinul Olimpic
Declarațiile făcute de reprezentanții PNL Alba Iulia și a vicepreședintelui CJ Florin Roman, atât în conferințe de presă cât și pe site-ul de socializare Facebook, referitoare lucrările de reabilitare a Bazinului Olimpic, dar și știrile apărute în presă legate de faptul că acolo se lucrează (sau nu), lucrările sunt plătite (sau nu) și mai ales pentru a lămuri cine trebuie să plătească și a cui este de fapt investiția ne-am deplasat la fața locului pentru a primi clarificări chiar de la executantul lucrărilor.
Detalii am primit de la managerul de proiect al contractului executat de Trustul de Instalații și Montaj Cluj-Napoca (executantul lucrării) care ne-a declarată că firma are o relație directă cu Compania Națională de Investiții care este și finanțatorul lucrării iar finalizarea lucrărilor se va face la sfârșitul lunii mai 2013, în condițiile încare, prin actul adițional la contract ce se va încheia săptămâna viitoare, se garantează finanțarea acestor lucrări.
”Termenul de finalizare a acestei investiții va fi, se pare, sfârșitul lunii mai, lucru care va putea fi confirmat în momentul în care va fi semnat în cursul săptămânii viitoare actul adițional. Lucrările vor fi finalizate în termenele în care vor fi stipulate în actul adițional, în condițiile în care vor fi asigurate sursele de finanțare pentru această investiție. Banii vin de la Compania Națională de Investiții. Relația noastră este direct cu Compania Națională de Investiții, Primăria Alba Iulia a predat investiția către CNI și o preia la recepția de după finalizarea lucrărilor”, a declarat reprezentantul TIM Cluj Napoca.
Acesta a confirmat faptul că în perioada în care se execută lucrările este de datoria constructorului să asigure condițiile optime pentru finalizarea acestora iar costurile pentru racordarea la consumul de utilități în această perioadă nu revin primăriei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | TRAFIC ÎNCHIS pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza rafalelor puternice de vânt: Mai mulți copaci și indicatoare rutiere au fost rupte
VIDEO | TRAFIC ÎNCHIS pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza rafalelor puternice de vânt: Mai mulți copaci și indicatoare rutiere au fost rupte Traficul rutier va fi închis pe autostrada A1 între Sibiu și Boița din cauza condițiilor meteo extreme. Potrivit DRDP Brașov, rafalele de vânt puternic au doborât mai mulți copaci […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan