Ocna Mureș: Primăria vrea să cumpere stadionul ”Soda”
Administrația locală din Ocna Mureș a transmis administratorului judiciar al S.C. GHCL UPSOM România S.A. o ofertă de cumpărare a stadionului ”Soda”, scos la licitație împreună cu alte bunuri ce fac parte din platforma industrială de produse sodice. Potrivit primarului Silviu Vințeler prețul oferit este de 35.000 de euro plus TVA.
Deși oferta semnificativ mai mică decât prețul cerut de lichidator (aproximativ 83.000 de euro plus TVA), nici nu este de neglijat, în condițiile în care, în prezent, s-a ajuns la vânzarea bunurilor prin negociere directă, după organizarea mai multor licitații la care nu s-a prezentat niciun cumpărător.
”Am făcut această ofertă deoarece am considerat că este corect ca acest stadion să revină orașului pentru că cetățenii din Ocna Mureș au contribuit la construirea și întreținerea lui. Consilerii locali au aprobat înaintarea ofertei iar acum așteptăm răspunsul din partea administratorului judiciar care poate să accepte sau poate să propună alt preț”, ne-a declarat primarul din Ocna Mureș.
Stadionul din Ocna Mureș, în suprafață de 45.000 metri pătrați, cu tribună, case de bilete, platforma betonată și împrejmuiri, a fost construit în anul 1936 de baronul Solvay, proprietarul uzinei din acea vreme. Arena încă mai are stâlpii și reflectoarele originale ale nocturnei care a funcționat pentru prima dată în 30 august 1936 la meciul inaugural dintre echipa locală „Solvay” și formația brașoveană „I.A.R“. În vremurile mai apropiate, stadionul a fost folosit ca bază sportivă pentru angajații uzinei ”Soda” dar și pentru ceilalți locuitori ai orașului.
Foto: D.I. Balbas
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Program special pentru câștigători la Tribunalul din Alba: Elevii premianți la concursul ”Umbra Bullying-ului asupra drepturilor copilului”
FOTO | Program special pentru câștigători la Tribunalul din Alba: Elevii premianți la concursul ”Umbra Bullying-ului asupra drepturilor copilului” Elevii premianți ai Concursului de eseuri cu tema ”Umbra Bullying-ului asupra drepturilor copilului”, organizat în perioada octombrie – noiembrie 2024, au participat la programul pregătit special pentru ei de către conducerea Tribunalului Alba. Citește și: „Ghinion” […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci