Președinta OF PNL Alba, prof. Elena Ignat – consilier al ministrului Lucia Varga
Prof. Elena Ignat, care până de curând a fost director al Şcolii „Avram Iancu” din Alba Iulia, a devenit consilier al ministrului Lucia Varga, la Ministerul Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, pe probleme de promovare, conştientizare şi educaţie. Domnia sa se va ocupa de proiectele care vor fi iniţiate de minister, de promovarea acestora în comunitate, în acest sens fiind vizate atât autorităţile locale, cât şi ONG-urile şi elevii.
„Vom promova proiecte de mediu, dar şi de educaţie, care vor fi derulate în şcoli, astfel ca elevii să înţeleagă importanţa protejării mediului în care trăim cu toţii. Ne vom concentra eforturile pentru ca proiectele noastre să-şi atingă scopul mai ales că, din păcate, în domeniul protejării mediului, au fost multe proiecte care nu au fost promovate aşa cum ar fi trebuit şi din acest motiv nu au avut succesul dorit de cei ce le-au implementat”, a declarat în exclusivitate pentru ziarul Unirea prof. Elena Ignat, consilier al ministrului Lucia Varga.
Domnia sa urmează ca, în câteva zile, să primescă decizia de numire în funcţie şi în perioada cât va fi consilier al ministrului Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii Elena Ignat e suspendată din activitatea didactică, în conformitate cu Legea educaţiei naţionale. Mai amintim că prof. Elena Ignat este preşedintele Femeilor Liberale din Alba şi membră a Biroului Naţional al PNL. Îi dorim succes doamnei Elena Ignat şi cât mai multe proiecte de succes, atât în domeniul mediului, cât şi în cel al educaţiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan