A fost întronizat noul Arhiepiscop, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu
Sute de credincioşi veniţi din judeţ şi din ţară, mulţi dintre ei purtând costume populare, au asistat ieri, cu emoţie, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, la întronizarea noului Arhiepiscop al Alba Iuliei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe PS Irineu Pop ca succesor al ÎPS Andrei, care a fost ridicat la demnitatea de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Slujba Sfintei Liturghii şi înscăunarea noului arhiepiscop au fost săvârşite de PF Daniel, Patriarhul României. Rânduielile sfinte din ziua de duminică, 5 iunie, s-au desfăşurat în interiorul Catedralei Reîntregirii, în timp ce în incinta complexului arhiepiscopal a fost amplasat un ecran de dimensiuni mari, pe care au fost urmărite atât slujba, cât şi ceremonia întronizării. La ora 9.25, soborul ierarhilor, preoţilor şi diaconilor au pornit spre catedrală, acolo unde în Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a oficiat slujba Sfintei Liturghii, înconjurat de un impresionant sobor de ierarhi. În Catedrala Arhiepiscopală au fost prezenţi înalţi demnitari de stat, reprezentanţi ai autorităţilor locale, civile şi militare, personalităţi din lumea academică şi culturală, numeroşi preoţi, călugări şi credincioşi. Alături de Preafericirea Sa s-au aflat următorii ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul ales al Alba Iuliei, Înaltpreasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Daniil, Episcop-locţiitor al Daciei Felix, Preasfinţitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după citirea pericopei evanghelice, a ţinut un cuvânt de învăţătură: „Sfinţii Părinţi de la Niceea ne arată cum se menţine unitatea Bisericii. Unitatea Bisericii se menţine prin mărturisirea dreptei credinţe. De aceea, noi mărturisim Crezul ortodox înainte de Botez şi înainte de Împărtăşanie. Şi pe baza dreptei credinţe sau a legăturii noastre drepte, corecte, adevărate cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt primim începutul vieţii veşnice încă din lumea aceasta pentru că toate sfintele taine ale Bisericii sunt arvuna vieţii veşnice dată nouă aici pe pământ, iar plinătatea vieţii veşnice o vom trăi după învierea cea de obşte când nu numai sufletul, ci şi trupul omului va participa la Slava Preasfintei Treimi ca bucuria şi fericirea din Împărăţia Cerurilor. Reţinem însă în mod deosebit că Evanghelia de astăzi ne arată un lucru esenţial privind unitatea Bisericii. Mântuitorul Iisus Hristos nu a vorbit despre unitatea Bisericii într-o predică, ci în stare de rugăciune. S-a rugat ca toţi să fie una cei care cred în El”.
La ora 11.45 a început ceremonia întronizării noului Arhiepiscop al Alba Iuliei în persoana Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu Pop, care a fost ales Arhiepiscopul Alba Iuliei în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 19 mai 2011. Patriarhul României, Daniel, a amintit că „întronizarea va fi săvârşită de Mitropolitul Andrei pentru că eu întronizez doar mitropoliţi, mai ales că e urmaşul său în scaun, tot maramureşean. E o bucurie pentru noi să delegăm şi pe alţii, se arată astfel comuniunea la diferite nivele…Am venit azi aici pentru a-l felicita pe Irineu Pop şi a-i oferi unele daruri de care are nevoie. Aşa cum unei familii noi i se aduc daruri şi noului arhiepiscop îi aduc daruri de folos lui, ca păstor”.
Înaltpresfinţitul Părinte Mitropolit Andrei, îmbrăcat în mantie, şi Înaltpresfinţitul Părinte Irineu, îmbrăcat cu reverendă şi rasă, fără nici un însemn arhieresc, cu capul descoperit, era în faţa icoanei Mântuitorului, cu faţa spre cei aflaţi în catedrală. Mitropolitul Andrei l-a invitat pe Presfinţitul Părinte Arhiereru-Vicar Iustin Sigheteanul să dea citire Gramatei Mitropolitane de instalare a Înaltpresfinţitului Părinte Irineu. Apoi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a prezentat Gramata Mitropolitană celor prezenţi şi a înmânat-o Înaltpresfinţitului Părinte Irineu. A urmat apoi acordarea însemnelor arhiepiscopale. Înaltpresfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a oferit Înaltpresfinţitului Părinte Irineu mantia arhiepiscopală, apoi ajutat fiind de clerici, a aşezat mantia pe umerii Înaltpresfinţitului Părinte Irineu. Cel de-al doilea însemn oferit de Mitropolitul Andrei a fost crucea pectorală, Înaltpresfinţitul Părinte oferind apoi Engolpionul, Camilafca neagră şi Cârja arhiepiscopală spunând: „Primiţi această cârjă arhiepiscopală ca să păstoriţi turma cuvântătoare a lui Hristos din Arhiepiscopia Alba Iuliei. Celor ascultători să le fie toiag de sprijin şi întărire, iar pentru cei neascultători şi nestatornici toiag de deşteptare şi îndreptare”. În continuare, Înaltpresfinţitul Părinte Andrei l-a condus pe ÎPS Irineu la tronul arhieresc şi l-a întronizat spunând: „Cu ajutorul Atotputernicului şi Milostivului Dumnezeu, care poartă grijă Sfintelor Sale Biserici, Vă înălţăm şi Vă aşezăm, de Hristos iubitorule şi al nostru preaiubit frate în Domnul, Înaltpresfinţite Părinte Irineu, în tronul de Arhiepiscop al Alba Iuliei, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”.
Din tronul arhieresc, ÎPS Irineu a binecuvântat poporul. Au urmat apoi cuvântări şi mesaje. În emoţionantul său cuvânt, Înaltpresfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a spus: „Pe credincioşii din judeţele Alba şi Mureş, îi chemăm să-l întâmpine cu dragoste şi ascultare pe noului arhiepiscop. Trebuie să păstrăm tezaurul de credinţă al înaintaşilor noştri. Locul acesta este sfânt, moştenirea spirituală este bogată şi frumoasă: aproape 700 de parohii şi tot atâtea biserici, dar şi centre de ocrotire…dar cea mai frumoasă moştenire sunt preoţii şi credincioşii”, încheind cu dorinţa ca ÎPS Irineu să păstreze unitatea bisericii. A adăugat cuvintele lui Isus: „Să vă iubiţi unul pe altul precum eu v-am iubit… Sperăm ca această simfonie să continue. Rugăciunea mea către Domnul este să aveţi la Alba Iulia bucuriile duhovniceşti pe care le-am avut eu”.
A urmat cuvântul de bun venit din partea clerului şi a credincioşilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei, rostit de părintele Remus Onişor, consilier administrativ-bisericesc, care a spus la final: „Vă rugăm să ne păstoriţi cu dragoste părintească mulţi şi fericiţi ani!” A fost citit apoi un mesaj al premierului Emil Boc şi a urmat cuvântarea ÎPS Irineu, care a spus că acum, la început de drum, şi-a formulat crezul său, emoţionat că îi este îngăduit să aibă reşedinţa aici, la Alba Iulia. Apoi noul Arhiepiscop Irineu a ieşit din catedrală, binecuvântându-i pe cei prezenţi cu Sfânta Cruce. Pe treptele catedralei, soborul ierarhilor s-a oprit, iar Patriarhul Daniel a prezentat noul arhiepiscop, care a adresat un scurt cuvânt de binecuvântare mulţimii, ce a fost binecuvântată apoi cu Sfânta Cruce. Clopotele Catedralei Reîntregirii au răsunat până la intrarea ierarhilor în reşedinţa arhiepiscopală. Se cuvine să amintim că pe toată durata ceremoniei de întronizare, în jurul soarelui s-a format un cerc asemeni unui curcubeu, fiind considerat de credincioşii prezenţi la slujbă un semn bun din partea lui Dumnezeu.
Adriana DURIGĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!”
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!” Drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din județul Alba, este înzăpezit și plin de gheață. Un pericol pentru participanții la traficul rutier, se arată într-un avertisment public lansat pe „Comuna Ponor, județul Alba”. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act