Un nou Bretton Woods?

Întreaga lume este încă într-o profundă criză economico-financiară. Suntem, iată, la 66 de ani de la celebra conferinţă economică mondială de la Bretton Woods, din SUA, când, prin implicarea directă a preşedintelui american Roosevelt, peste 700 de delegaţi din 44 de state ale lumii s-au întrunit  pentru a pune la cale o nouă organizare financiară a lumii, respectiv pentru a putea pune pe picioare din nou economia mondială secătuită de cele două  războaie mondiale. În cadrul acelei conferinţe, marea bătălie s-a dat de fapt între Anglia şi SUA, între celebrul economist John Maynard Keynes, care conducea delegaţia britanică, şi americanul Hary Dexter White, consilierul de pe atunci al secretarului Trezoreriei SUA. Primul dorea să termine cu etalonul în aur care dominase economia mondială a secolului 19, celălalt, dimpotrivă, să-l păstreze. Proiectul Keynes pentru relansarea economică a lumii  prevedea înfiinţarea unei bănci centrale mondiale care să gestioneze o monedă unică (pe care el o denumise „BANCOR”), neconvertibilă, în principiu, în aur, dar ca o maximă concesie făcută de economistul britanic, neexcluzând această posibilitate. Planul White propunea înfiinţarea unui nou fond de stabilizare bazat pe depunerile în aur ale statelor membre la Banca Mondială pentru Reconstrucţie, care urma să fie şi ea pusă pe picioare. White se gândea la o monedă unică fictivă, pe care o denumise „UNITAS”, şi care se primea în schimbul aurului depus la Banca de Reconstrucţie. În linii mari, planul învingător a fost considerat cel al lui White, astfel că aurul a continuat să fie principalul etalon financiar până în anii 70, când încet, încet a fost trecut în planul secund al sistemului financiar mondial de către SUA dar, practic, n-a încetat  niciodată să fie una dintre  principalele  garanţii ale  oricărei economii naţionale.
De ce-am făcut acest remember la programul economic pus la cale în urmă cu aproape 70 de ani, în SUA,  la Bretton Woods? Pentru faptul că, aşa cum am subliniat şi mai la început, lumea întreagă este din nou într-o  profundă criză economico-financiară. Iar ţara noastră nu face nici ea excepţie. Dimpotrivă, pare chiar mai adâncită în criză decât multe dintre  statele europene. După cum s-a văzut, de peste trei ani, ţările  considerate a fi şi cele mai mari economii mondiale, mă refer aici la SUA, Anglia, Germania, Franţa etc., au pompat din greu sute, chiar mii de miliarde de dolari sau de euro pentru a putea repune pe picioare propriile economii, iar de ieşit din criză încă nu au ieşit. Trezoreria SUA a anunţat zilele trecute că va mai pompa alte 600 de miliarde de dolari în noi programe de redresare economică a unor mari companii naţionale ce se zbat  încă în criză. Ca o paranteză, am reţinut că şi Guvernul României ar intenţiona ca, prin  bugetul de stat pe 2011, să aloce circa 600 de milioane de euro (aşadar milioane, nu miliarde, ca în SUA!) pentru redresarea economică a unor companii de stat energetice sau din industrie şi repede au sărit unii politicieni de gen „Gică contra” să protesteze. Păi ce să facem atunci, să le lăsăm să falimenteze toate, iar alte zeci de mii de români să-şi piardă locurile de muncă şi să îngroaşe rândurile şomerilor?
De ce un nou program de tip „Bretton Woods”? Ei bine, el este susţinut chiar de actualul preşedinte al Băncii Mondiale, Robert Zoellick. Acesta afirmă într-un recent editorial publicat în Financial Times că „marile economii ale lumii ar trebui să ia în considerare modificarea standardelor mondiale pentru stabilirea aurului ca etalon monetar care să ghideze mişcările valutelor”. Robert Zoellick, care conduce Banca Mondială din 2007, spune că lumea are nevoie de un nou program Bretton Woods, care a funcţionat până în anul 1971 când, sub administraţia Nixon, dolarul a devenit moneda de rezervă. „Sistemul ar trebui să ia în considerare stabilirea aurului ca punct de referinţă internaţional pentru aşteptările pieţei legate de inflaţie, deflaţie şi valori viitoare ale valutelor”- susţine Zoellick. De altfel, săptămâna aceasta, chiar şefii celor mai puternice state din lume se vor reuni pe această temă în Coreea de Sud. Poate astfel se vor gândi şi guvernanţii noştri ce importanţă ar putea avea demararea noii investiţii în exploatarea aurului de la Roşia Montană şi chiar la preluarea aurului în rezerva Băncii Naţionale, ca o garanţie de viitor a  economiei noastre.
Tinu MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI