Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Lovire și alte violențe pe strada Craivei din Alba Iulia, la trecerea dintre ani

Bogdan Presecan

Publicat

în

Jandarmeria Alba nu s-a confruntat cu evenimente deosebite în perioada minivacanţei de Revelion. Nici structurile montane ale instituţiei nu au fost solicitate să intervină pentru soluţionarea unor incidente survenite pe linia de activitate a acestora.

Potrivit Jandarmeriei Alba, “în general, locuitorii judeţului Alba nu au depăşi limitele decenţei comportamentale şi au sărbătorit intrarea în noul an cu respectarea legislaţiei incidente în domeniul organizării petrecerilor publice sau private. Echipajele de jandarmerie nu au fost solicitate să intervină pentru aplanarea unor conflicte de mare amploare  ci doar pentru stingerea unor mici incidente izbucnite pe fondul consumului excesiv de alcool şi care, de regulă, nu au necesitat aplicarea unor sancţiuni pecuniare.

Totuşi, în ultima zi a anului 2012, pe numele unui bărbat din Alba Iulia au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Este vorba de domnul B.V. (37 ani) domiciliat pe strada Craivei din municipiul Alba Iulia care, cu un corp contondent, şi-a lovit de mai multe ori un vecin. Din primele verificări se pare că în prealabil fiul agresorului a fost apostrofat de victimă deoarece intenţiona să bată un câine. Băiatul s-a plâns tatălui care, în loc să apeleze la căi legale de soluţionare a incidentului, şi-a făcut singur dreptate. Cercetările în cauză urmează să fie continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Efectivele de jandarmi au fost organizate în patrule de menţinere a ordinii şi liniştii publice independente sau mixte ( alături de poliţişti ), echipaje auto şi subunităţi de intervenţie şi au fost  pregătite să intervină în orice moment în cazul producerii unor fapte antisociale. Totodată, zonele turistice ale judeţului Alba – Şugag, Roşia Montană, Arieşeni –  au fost monitorizate de către structurile de jandarmi montani, care au acţionat pentru menţinerea ordinii publice şi prevenirea fenomenului infracţional şi contravenţional şi au fost permanent în măsură ca, la nevoie, să participe la executarea unor acţiuni de acţiuni de căutare, descoperire şi salvare a persoanelor aflate în dificultate în zona montană.”

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie

Bera Larisa

Publicat

în

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea