Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ne aşteaptă o vară caniculară

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Meteorologii spun că vom avea o vară cu temperaturi mai ridicate decât cele normale, mai ales în partea sudică a ţării.  Potrivit informaţiilor furnizate de Centrul European pentru Prognoza Vremii de la Londra, luna iunie va fi una normală din punct de vedere termic, dar nu este exclus să avem zile în care temperatura aerului să depăşească 30 de grade Celsius mai ales în a doua parte a lunii. „Prognoza arată că regimul termic va fi unul normal în majoritatea zonelor, exceptând vestul şi sud-estul ţării, unde este posibil ca temperaturile să fie mai mari decât în mod normal”, a explicat Elena Mateescu, şefa laboratorului de agrometeorologie de la Administraţia Naţională de Meteorologie. Specialistul afirmă că luna iunie este una dintre cele mai instabile perioade ale anului, cu cele mai multe precipitaţii. „Ne putem aştepta la precipitaţii de 60-80 l/mp, care sunt normale în Oltenia, Muntenia şi Banat. La fel în Maramureş şi dealurile vestice ne putem aştepta la 100-120 l/mp”, a adăugat Elena Mateescu.
lIulie cu secetă
Luna iulie va fi una caniculară, cu puţine ploi mai ales în partea de sud şi sud-est. „Ne aşteptăm la temperaturi peste normele climatologice. Luna lui cuptor va fi caniculară şi mai secetoasă decât în mod obişnuit”, a spus Elena Mateescu. Mai ales în partea de sud şi sud-est a ţării lipsa precipitaţiilor va fi mai accentuată. Cantitatea de precipitaţii va fi mică pe tot teritoriul ţării. Specialiştii spun că ne putem aştepta la zile succesive foarte călduroase.
lFoarte cald şi în august
În august, vremea va rămâne în continuare foarte caldă. Temperaturile vor fi mai mari mai ales în estul, sud-estul şi local în vestul ţării, unde vor atinge chiar şi 30 de grade, chiar dacă normalul pentru luna august este de 22 de grade.  Prognoza arată că luna va fi secetoasă, cu precipitaţii puţine mai ales în partea de sud şi sud-est. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Strigătul de disperare al unui polițist uitat și batjocorit de propriul Stat: „De ce suntem nesimțiți? Că ne mor colegii uciși în misiuni, înjunghiați, împușcați, sfârtecați și spintecati cu săbii, loviți animalic cu bâtele în cap? „

Bera Larisa

Publicat

în

Strigătul de disperare al unui polițist uitat și batjocorit de propriul Stat: „De ce suntem nesimțiți? Că ne mor colegii uciși în misiuni, înjunghiați, împușcați, sfârtecați și spintecati cu săbii, loviți animalic cu bâtele în cap? „ Un mesaj cutremurător venit din rândurile celor care asigură siguranța cetățenilor, dezvăluie, printre altele, revolta polițiștilor făță de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea