150 de ani de la naşterea memorandistului Septimiu Albini

În duminica dinaintea Rusaliilor, pe data de 5 iunie 2011, va avea loc în biserica din Cut comemorarea a 150 de ani de la naşterea lui Septimiu Albini (9 iunie 1861 – 7 noiembrie 1919), scriitor şi memorandist, care a participat la marele act al Unirii de la Alba Iulia din 1918.
Vlăstar al unei familii de intelectuali ardeleni, în care lupta pentru ridicarea culturală şi politică a neamului a fost un cult, Septimiu Albini (foto, ultimul din dreapta, rândul de jos) s-a născut la 9 iunie 1861, localitatea Şpring, jud. Alba, fiind întâiul fiu al notarului Vasile Albini şi al Emiliei, născută Neagoe. Tatăl său, vicetribun în legiunea lui Axente Sever, cu grad de maior, a avut un rol deosebit în formarea jurnalistului şi memorandistului de mai târziu.
Copilăria şi-o petrece la Cut, localitate de baştină a Albineştilor, sat mare, care prin poziţia sa religioasă şi administrativă, atrage întreaga inteligenţă din zonă, Cutul devenind în scurt timp o localitate cu o intensă viaţă social-culturală. În casa părintească a auzit povestindu-se adesea despre „Craiul munţilor”, alături de care tatăl său a luptat în 1948. Şi tot la Cut a întâlnit, încă din primii ani ai copilăriei, proeminente figuri (Ilie Măcelariu, Nicolae Velţan şi Alexandru Şuluţiu) ale intelectualităţii transilvane, fruntaşi ai luptelor pentru drepturile noastre sociale şi naţionale.
Septimiu urmează cursurile primare la Blaj, la Şcoala românească, apoi Liceul german din Sibiu, vacanţele petrecându-şi-le la Cut, în tovărăşia prietenilor din copilărie, alături de care a participat, cu siguranţă, la „Buţile feciorilor” organizate iarna de sărbători. A urmat cursurile Facultăţii de litere din Viena din 1879 până în 1883.
În 1886 este numit învăţător la „Şcoala civilă de fete” din Sibiu, ajungând apoi redactor responsabil al ziarului „Tribuna”, acolo unde toţi redactorii erau prinşi în procese de presă, din cauza articolelor lor. Şi Septimiu înţelege că-l aşteaptă temniţa şi lupta, pentru că avea să vorbească naţiunii de dorinţele arzătoare ale românilor.
Se preocupă îndeaproape de educarea cititorilor în spiritul frumuseţilor artistice, căutând totodată să ofere o imagine cât mai cuprinzătoare a literaturii universale.
Este condamnat în mai multe rânduri, iar în 9 octombrie 1894 a fost condamnat la 2 ani şi jumătate de temniţă. Se exilează la Bucureşti şi apoi revine la Cut în februarie 1919, după 25 de ani de pribegie. Bucuria întoarcerii i-a fost de scurtă durată, deoarece pe 7 noiembrie în acelaşi an îşi începe odihna de veci în tăcutul cimitir din Cut. A murit cu conştiinţa împăcată că şi-a făcut până la sfârşitul vieţii datoria de român, iar, cum spune Nicolae Iorga, „Septimiu a fost luptătorul tip, care ori de câte ori este nevoie de dânsul, dă tot ce poate şi a doua zi, mulţumindu-se cu orice dărabă de pâine muncită, se străduieşte a nu se vorbi de sine”.
Simona Maria NISTOR

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---