Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Societate

Olimpicii judeţului la Traseul celor Trei Fortificaţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Judeţul Alba se poate mândri an de an cu elevi deosebiţi care obţin performanţe notabile la nivel naţional şi internaţional, la olimpiade şcolare sau alte concursuri recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Şi în acest an, Instituţia Prefectului a premiat aceste performanţe deosebite, în cadrul unui eveniment care a avut loc în această săptămână la Sala Unirii din Alba Iulia. Elevii şi cadrele didactice au fost răsplătiţi cu diplome, premii, aplauze şi o binemeritată vizită la Traseul celor Trei Fortificaţii.
A fost o surpriză extrem de plăcută atât pentru olimpici, cât şi pentru profesorii lor, să asiste la ora 12.00 la impresionantul ceremonial al schimbului de gardă de la Poarta a III-a a Cetăţii Alba Carolina, pentru ca mai apoi să se îndrepte spre poarta vechii Monetării, care marchează intrarea la Traseul celor Trei Fortificaţii. Vizitatorii au avut parte de un ghidaj profesionist oferit de către reprezentantul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, domnul Liviu Zgârciu.
„Mi-au plăcut foarte mult bastioanele Cetăţii, care are o frumuseţe aparte şi o valoare istorică deosebită. Aş vrea să mai vin aici şi cu părinţii şi cu sora mea, ca să vadă şi ei ce frumos este”, ne-a declarat Miruna Crintea, elevă a Colegiului Naţional Lucian Blaga din Sebeş, olimpică naţională la Fizică.
Nu mai puţin impresionaţi au fost profesorii care i-au însoţit pe elevi: „Sunt încă sub impresia celor văzute. Este extraordinar ceea ce s-a făcut aici; îmi este puţin ruşine că nu am văzut frumuseţile Cetăţii din Alba Iulia până acum decât în fază incipientă; observ cu bucurie că lucrările au avansat foarte mult. De astăzi aveţi în mine un sol şi chiar un viitor ghid al Cetăţii deoarece voi aduce toţi prietenii şi cunoştinţele să vadă această Fortificaţie deosebit de frumoasă. Mi-a plăcut foarte mult şi nu-mi rămâne decât să mă ţin de promisiune”, ne-a spus doamna Adina Mucenicu, profesor de limba germană la Colegiul Naţional Lucian Blaga din Sebeş.
„Sunt încântat de absolut tot ceea ce văd aici; este extraordinar de frumos şi mă bucur să văd aşa ceva în România; felicitări municipalităţii care a reuşit să pună în valoare edificii care au o mare importanţă istorică. Cetatea din oraşul dumneavoastră a trecut prin schimbări uimitoare şi merită din plin să fie vizitată. Îi felicit pe cei care au putut să realizeze astfel de minunăţii şi au putut pune în valoare ceea ce este aici. Aş fi regretat enorm dacă nu aş fi vizitat Traseul celor Trei Fortificaţii, Centrul de Echitaţie şi toate celelalte locuri deosebit de interesante de văzut”, ne-a spus domnul Ioan Bârsan, profesor de fizică la acelaşi colegiu.
Această vizită între zidurile Cetăţii Bastionare a fost cu atât mai binevenită cu cât elevii şi profesorii lor sunt din afara Alba Iuliei şi nu au avut prilejul să viziteze aceste obiective foarte des. Vă reamintim că în tot aceste sezon turistic Traseul celor Trei Fortificaţii poate fi vizitat gratuit de către toţi copiii cu vârsta până în 12 ani şi de pensionari iar în fiecare sâmbătă are loc un impresionant ceremonial de salve de tun după schimbul de gardă de la ora 12.00.
Emanuel DRĂGUŞIN


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

 Festival de Romania 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!”

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!” Drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din județul Alba, este înzăpezit și plin de gheață.  Un pericol pentru participanții la traficul rutier,  se arată într-un avertisment public lansat pe „Comuna Ponor, județul Alba”. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea