Corneliu Olar: „M-aş bucura sincer dacă moţii mei vor ajunge să trăiască mai bine în viitorii 4 ani”
Corneliu Olar: „M-aş bucura sincer dacă moţii mei vor ajunge să trăiască mai bine în viitorii 4 ani”
Ţin în primul rând să le mulţumesc tuturor moţilor şi locuitorilor din zona Teiuşului care la alegerile parlamentare desfăşurate duminică, 9 decembrie, chiar dacă vremea şi… vremurile n-au fost tocmai prielnice, mi-au acordat încrederea şi votul lor. Nu sunt supărat şi ţin să le spun şi celor ce nu m-au votat că le respect opţiunea de a vota un candidat care, chiar dacă nu s-a născut şi nu a trăit alături de ei zeci de ani viaţa, de cele mai multe ori aspră, de pe meleagurile Apusenilor, a venit pe un val politic favorabil, bucurându-se de votul multora dintre moţi, fără să fi făcut ceva pentru ei până în prezent. Probabil, oamenii, de bună credinţă de altfel, au crezut în promisiunile acestuia de tot felul. Vom trăi şi vom vedea dacă în cele din urmă ele se vor şi împlini. Să-i ajute Dumnezeu şi… PSD să împlinească toate cele promise. Eu unul, sincer, m-aş bucura, dacă moţii mei vor ajunge să trăiască mai bine în viitorii 4 ani. Ca urmare, îi urez noului deputat PSD mult succes în îndeplinirea celor promise. Iar eu, ca moţ şi totodată unul dintre liderii acestora, voi urmări pe viitor, punct cu punct, îndeplinirea tuturor promisiunilor făcute.
Sunt conştient de faptul că în cei 4 ani de mandat, ca deputat în Colegiul nr.5 Munţii Apuseni -Teiuş, deşi m-am zbătut şi bătut serios în Parlamentul României, realizând aproape 100 de iniţiative legislative, din care un număr de 13 au devenit legi, majoritatea favorabile cetăţenilor acestor zone, din cauza furtunoasei crize economice din ţară pe care am parcurs-o în toată perioada mandatului, n-am reuşit să împlinesc toate speranţele de mai bine ale tuturor. Evident, în cele din urmă, am fost şi eu un simplu parlamentar, nu am fost ministru în Guvernul României, pentru a putea hotărî mai mult în privinţa vieţii locuitorilor acestor zone.
În final, ţin să mulţumesc din tot sufletul tuturor primarilor localităţilor din oraşele şi comunele din Munţii Apuseni şi din zona Teiuşului, cu care am conlucrat foarte bine în ducerea la bun sfârşit a numeroase proiecte edilitar-gospodăreşti, de infrastructură locală, culturale etc. Ei au fost în primul rând în prim-planul multora dintre reuşitele acestor localităţi şi zone. Nu în ultimul rând ţin să le mulţumesc horenilor mei, care, ca de fiecare dată, mi-au acordat şi la aceste alegeri masiv votul lor, într-un procentaj de peste 75 la sută. Şi fiindcă ne aflăm în preajma minunatului Praznic al Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, doresc să transmit tuturor moţilor şi locuitorilor din zona Teiuşului, ca de altfel din toate localităţile judeţului Alba, indiferent de opţiunea lor politică, multă sănătate, bucurii, un Crăciun fericit alături de cei dragi, un An Nou mai bun, mai blând şi mai îmbelşugat. La mulţi ani tuturor!
Corneliu OLAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Podul peste râul Mureș între Blandiana și Șibot, mai aproape de realitate. Primăria comunei Blandiana a lansat o nouă licitație pentru continuarea lucrărilor
Podul peste râul Mureș între Blandiana și Șibot, mai aproape de realitate. Primăria comunei Blandiana a lansat o nouă licitație pentru continuarea lucrărilor Administrația comunei Blandiana, a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevedere executarea restului de lucrări necesare pentru finalizarea construcției podului peste râul Mureș în comuna Blandiana. Valoarea estimată […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 septembrie: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, prorocit că va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţii sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Economieacum 3 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă