Rămâi conectat

Actualitate

Dan Simedru: „Victoria mea aparţine cetăţenilor din Colegiul Cugir-Zlatna”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Trăim un moment al gloriei, care aparţine de fapt şi de drept cetăţenilor. Ei au câştigat această luptă cu timpul greu şi cu vremurile aspre de afară. Gândurile mele cele mai alese se îndreaptă spre locuitorii din Colegiul Cugir-Zlatna. Vreau să vă măr­turisesc faptul că am fost copleşit: de faptul că în colegiul nostru am avut cea mai mare prezenţă la vot din tot judeţul şi pentru că am primit un vot de încredere fără drept de apel.
Voi onora fiecare vot prin tot ceea ce voi face de acum înainte, în calitate de deputat al Colegiului Cugir-Zlatna. Mulţumesc familiei mele, echipei mele de campanie care a luptat în linia întâi alături de mine, colegilor de partid, primarilor, tuturor celor care au crezut în şansa mea şi a USL de a face ceea ce trebuie pentru oamenii din zona Cugir-Zlatna.
Votul primit mă face să fiu mândru şi, în acelaşi timp, îmi confirmă responsabilitatea faţă de vieţile oamenilor din colegiul meu, pe care mi-am asumat-o când am pornit la drum. Victoria mea aparţine cetăţenilor din Colegiul Cugir-Zlatna, aleşi locali şi alegători, care şi-au ales un deputat pe care se pot cu adevărat baza!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Recalculare pensii 2024: Primele DECIZII au ajuns la pensionari prin poștă

Bera Larisa

Publicat

în

Recalculare pensii 2024: Primele DECIZII au ajuns la pensionari prin poștă Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Citește și: PENSII 2024 | Poșta Română începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea