Niciunul din cei 945 de deținuți din Penitenciarul Aiud nu poate vota la alegerile parlamentare din 9 decembrie
Niciunul din cele 945 de persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului de maximă securitate Aiud nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare organizate duminică, 9 decembrie.
Motivele principale sunt, potrivit inspectorului de penitenciare Nicoleta Mătărîngă purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud, faptul că majoritatea deținuților nu au domiciliul în Aiud și celor care totuși îndeplinesc această condiție, le este interzisă exercitarea dreptului de vot prin hotărârea judecătorească definitivă de condamnare.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 35/13.03.2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, precum şi ale Deciziei Biroului Electoral Central nr. 14D/11.10.2012 ce se va desfăşura în data de 09.12.2012, persoanele private de libertate îşi pot exercita dreptul de vot dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- au vârsta peste 18 ani;
- sunt cetăţeni români;
- au acte de identitate valabile;
- nu li s-a interzis acest drept prin hotărârea judecătorească definitivă de condamnare;
- solicită în scris preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin intermediul administraţiei locului de deţinere, că doreşte să îşi exprime dreptul de vot prin intermediul urnei speciale;
- au domiciliul stabil în raza teritorială a secţiei de votare unde se află locul de deţinere.
foto Cosmin Bumbuț – Penitenciarul Aiud
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan