Rămâi conectat

Societate

Locuitorii judeţului Alba sunt provocaţi să consume cu 9 la sută mai puţină energie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Agenţia Locală a Energiei Alba a lansat ieri proiectul „Vecinătăţi Energetice” bazat pe ideea de economisire a energiei sub forma unui pariu între administraţiile locale ale unor oraşe şi cetăţeni, prin care aceştia din urmă trebuie să îşi reducă consumurile de energie cu 9%. Potrivit directorului ALEA Alba, Florin Andronescu, într-o primă etapă a proiectului vor fi implicate patru administraţii din judeţul Alba – Alba Iulia, Aiud, Zlatna şi Cugir. Se vor stabili 10-15 vecinităţi formate din 5-12 gospodării, acestea fiind alese după diferite criterii (nu strict după criteriul aşezării lor ca proprietăţi propriu-zise). Cetăţenii, coordonaţi de un expert în energie instruit în acest sens (ales din rândul locatarilor din vecinătatea respectivă sau unul extern) vor încerca să economisească energie electrică şi termică într-un procent de cel puţin 9%. Acest expert va fi un motivator pentru vecinătatea respectivă şi el va fi cel care supraveghează datele de monitorizare şi le oferă participanţilor materialele de proiect. Pe tot parcursul procesului, cunoştinţele de specialitate vor fi furnizate către toate gospodăriile participante. Vecinătăţile vor concura în acest fel între ele şi cu vecinătăţile participante la pariu din celelalte ţări – Ungaria, Slovenia, Croaţia, Letonia. Câştigătorii vor fi răsplătiţi cu premii. „În România, cheltuielile pentru consumul de energie în locuinţe sunt ridicate în raport cu situaţia economică şi câştigul lunar mediu al oamenilor din cauza echipamentelor învechite şi a lipsei de cunoştinţe legale de economisire. Acest proiect a fost propus de ALEA tocmai din acest motiv: modificarea comportamentului de către anumiţi consumatori, care pot constitui un bun exemplu şi pentru cei din jur”, a precizat Florin Andronescu, directorul ALEA. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

23 iulie 1869 | Se naște Gheorghe Adamescu, istoric literar și membru corespondent al Academiei Române

Bera Larisa

Publicat

în

23 iulie 1869 | Se naște Gheorghe Adamescu, istoric literar și membru corespondent al Academiei Române Gheorghe Adamescu (n. 23 iulie 1869, București, România – d. 4 aprilie 1942, București, România) a fost un istoric literar, membru corespondent al Academiei Române din 1921, bibliograf, profesor de limba română și limba latină și autorul unor manuale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea