Dan Coriolan Simedru: Gânduri pentru români!
1 Decembrie este Ziua în care, într-o atmosferă înălţătoare, poporul român, cu înţelepciune şi maturitate, şi-a hotărât soarta prin cel mai important act din istoria sa. În Cetatea Unirii, Alba Iulia, sărbătoarea Zilei Naţionale a României nu ţine cont decât de bogăţia spirituală a locului în care, acum 94 de ani, s-a semnat Declaraţia de Unire cu Ţara, şi de cei care vin aici, an de an, pentru a omagia împreună trecutul glorios, cel mai bun reper pentru viitorul pe care ni-l dorim cu toţii.
În prezent, avem tot mai multă nevoie de apelul la istorie, la valori şi identitate naţională. Poporul român vrea să trăiască în Unitate, Solidaritate, Libertate, simbolurile esenţiale ale Zilei de 1 Decembrie. De Ziua Naţională, Românii şi România primesc un impuls spre căutarea constantă a acestor valori, care trebuie să fie vii nu doar acum, ci în fiecare zi care urmează de acum înainte.
Cu Tricolorul şi Imnul Naţional în suflet, românii trebuie să-şi sărbătorească energic curajul cu care şi-au luat soarta în mâini acum 94 de ani. Poporul trebuie să-şi regenereze în permanenţă forţa, tăria şi determinarea prin care a decis şi Marea Unire de la Alba Iulia.
În aceste zile de sărbătoare, mă simt împlinit. Dragostea mea pentru ţară şi pentru concetăţenii mei îşi găseşte cea mai bună formă de manifestare prin gândurile mele pentru români. Oriunde aţi fi, vă doresc să fiţi fericiţi, sănătoşi şi împliniţi! Să vă regăsiţi curajul, să vă păstraţi identitatea, să nu încetaţi să luptaţi pentru viitorul mai bun al României!
La Mulţi Ani!
Dan-Coriolan SIMEDRU, cetăţean român
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
LISTA actualizată | ATENȚIE la apa pe care o beți: 64 de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut
LISTA actualizată | ATENȚIE la apa pe care o beți: 64 de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut Direcția de Sănătate Publică Alba îndeamnă cetățenii să verifice întotdeauna sursa apei înainte de consum. Este important ca, în cazul izvoarelor neconforme, să se evite consumul direct și să se opteze pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Ştirea zileiacum 5 zile
LIVE VIDEO | La 200 de ani de la nașterea Craiului Munților, Avram Iancu, defilare militară, placă memorială și distincții la Muzeul Memorial ”Avram Iancu” din Incești