Ovidiu Jidveian: Sebeşenii sunt sătui de politica mincinoasă a deputatului Clement Negruţ!
Sebeşenii sunt sătui de politica mincinoasă a deputatului Clement Negruţ! Actualul încă deputat s-a arătat deranjat de faptul că le-am luat apărarea unor oameni care au primit prea puţini bani pentru exproprieri şi, evident, a lansat un atac la persoană. Când nu sunt argumente, Clement Negruţ dă cu noroi, în dulcele stil clasic PD-List, şi îi asaltează pe oameni cu minciuni. Nu-i aşa, domnule candidat?
Aparent muncitorul domn Negruţ speră ca luna decembrie să-l prindă cu adevărat în sărbătoare. Ţinem însă să-i amintim că, în decembrie, porcul se taie şi nu zboară! E drept că dânsul s-a lăsat fotografiat de multe ori în apropierea autostrăzii, dorind probabil să deţină suficiente amintiri lucrative din perioada în care guvernul domniei sale n-a lucrat nimic pentru cetăţenii din Sebeş. Cât de egoist ar trebui să fie un om să îşi însuşească o întreagă autostradă? Cum ar putea destinele unui întreg coridor rutier să depindă de un singur om? Într-adevăr, este meritul dânsului de a ne ţine la curent cu bunul mers al lucrărilor, sperând că astfel cineva este destul de naiv să creadă şi să pună semnul egal între statutul de trâmbiţaş şi cel de făptaş. E zadarnic însă efortul domnului Negruţ de a “degaja” această temă în terenul adversarilor politici, cu pretenţia absurdă că arbitrajul nu este corect. Nu au fost rezultate optime nici în privinţa exproprierilor la care conştient am făcut referire, nici în privinţa evoluţiei lucrărilor. Cu toate că dânsul speră că autostrada îl va purta din nou pe băncile parlamentului, ca un ultim refugiu electoral, domnul încă deputat ar trebui să consimtă asupra imposibilităţii fostului guvern de a gestiona un proiect atât de amplu. În egală măsură, ar trebui să admită că singurele momente de succes ale acestui proiect se pot observa în conturile celor mai bogaţi drumari din România, întâmplător foarte buni prieteni cu cei care până acum şase luni formau un guvern al zădărniciei. Dacă sebeşenii trebuie să lase deoparte orice speranţă pentru acest an, asta nu ni se “datorează” nouă, celor care am arătat neregulile şi am dezvăluit dedesubturile unui mecanism mafiot al drumarilor care ne “lucrează” autostrăzile româneşti. Probabil că banii nu s-ar fi terminat, domnule Negruţ, dacă lucrările ar fi fost contractate la preţuri corecte şi nu la preţuri de 10 ori mai mari decât oriunde în Uniunea Europeană. Sunt convins că guvernul dumneavoastră îşi dorea “din inimă” ca românii să circule nestingheriţi pe autostrăzi şi din această cauză, în timpul guvernărilor Boc 1, Boc 2…Boc 20, preţul carburantului a “sărit” de la 3,5 lei, la peste 6 lei, în mai puţin de 2 ani. Sunt convins că în maximum un an de guvernare similar, preţul carburanţilor ar “sări” de 10 lei/litru, pentru ca românii să circule nestingheriţi pe autostrăzile României, cu… bicicletele. În situaţia în care miza este una extrem de serioasă pentru dl Negruţ, pierderea scaunului de deputat, e firesc ca el să rostogolească vorbe goale, enunţuri lipsite de adevăr, cu speranţa că mai poate salva ceva. Adevărul este însă unul dezamăgitor: domnul Negruţ nu a avut nici un merit important pentru colegiul pe care îl pretinde, iar singurii care se vor aşterne la muncă după această campanie sunt cei care azi vin cu argumente şi planuri realizabile, adică guvernul USL. Îi reamintesc pretins experimentatului politician că, deşi drumul domniei sale e “pavat cu intenţii bune”, nu e loc de nuanţe pentru felul în care trăiesc românii astăzi. Iar acest adevăr e o rană deschisă pe care promisiunile politicianului Negruţ nu o vindecă, ci o infectează. Cei câţiva kilometri de drum pentru care dânsul cere drepturi de autor nu sunt o scuză a algoritmului după care guvernul PDL a funcţionat: gândim o singură dată şi tăiem cât se poate de mult! În încheiere aş dori să îi amintesc domnului Negruţ că autostrada nici nu începe cu dânsul şi nici nu se termină datorită dânsului, iar problema banilor se va rezolva imediat după ce vom opri şirul furturilor portocalii. Nouă, românilor, ne-a ajuns cuţitul la os şi nu ne mai “ARD”E de minciuni şi nici nu o să ne mai lăsăm încă o dată păcăliţi de lupul portocaliu, care brusc şi-a schimbat părul, s-a vopsit violet, ca flacăra sau chiar şi-a pus blană de oaie, sperând că poate, poate, reuşeşte să ne mai “ARD”Ă o dată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan