Județul Alba pe ultimele locuri din regiune, privind persoanele infectate cu SIDA
Printre temele politico/electorale care domină în această perioadă agenda publică și agenda mass-media din România și-a făcut loc săptămâna trecută un subiect marginalizat în ultimii ani. Cel al persoanelor seropozitive sau mai precis, creșterea numărului celor infectați cu virusul HIV/SIDA.
Informația a fost lansată în cadrul unei reuniuni la Tîrgu-Mureș, de către Iulian Petre, Preşedintele Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), care a declarat că la nivel naţional, în primele şase luni ale anului, erau înregistrate 313 cazuri noi de infecţie cu HIV, ceea ce înseamnă o creștere relevantă a incidenței bolii.
Pe lângă infectarea pe calea sexuală, în ultimii doi ani s-a constatat o creştere a numărului persoanelor seropozitive, după ce s-au injectat cu etnobotanice, situație specifică mai ales municipiului București, unde mulți dintre consumatorii de heroină folosesc ca al doilea drog așa-numita “sare de baie”, substanță din categoria etno-botanicelor.
Potrivit lui Iulian Petre, în primele şase luni ale anului, la nivel național, 31 la sută dintre cei diagnosticați cu HIV erau infectaţi prin consum de droguri, iar 48 la sută pe cale heterosexuală.
În județul Mureş, de exemplu, doar în anul acesta s-au înregistrat 20 de noi cazuri de infectări cu virusul HIV, față de 18 anul trecut, iar peste 75 la sută din aceste cazuri au dobândit infecţia pe cale sexuală.
Ei se află în evidența Clinicii de Boli Infecţioase din Tîrgu-Mureş unde sunt trataţi 200 de pacienţi, din tot judeţul. La acestă Clinică – centru regional, sunt înregistraţi circa 400 de pacienţi cu HIV, din județele Mureş, Sibiu, Alba şi Bistriţa-Năsăud.
Alba este unul dintre județele cu cei mai puțini bolnavi de SIDA. Potrivit doamnei Olimpia Candrea, purtătorul de cuvând al Spitalului Jud. de Urgență Alba, în evidența instituției sanitare sunt înregistrate doar 8 cazuri diagnosticate cu virusul HIV. O situație îmbucurătoare deopotrivă pentru bugetul Casei de Asigurări de Sănătate Alba, care cheltuiește mai puțini bani pentru tratamentele costisitoare ale acestor pacienți, cât și pentru amatorii de sex neprotejat, categoria cea mai expusă infectării cu SIDA.
Prin proiectul lansat la Tîrgu-Mureș, intitulat „Ia-ţi tratamentul, bucură-te de viaţă”, membrii Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA şi-au propus să organizeze mai multe întâlniri între pacienţii seropozitivi şi specialişti. Aceste reuniuni fiind menite să le reamintească persoanelor infectate cu HIV că medicaţia joacă un rol esenţial în evoluţia favorabila a maladiei.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie
DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, se va desfășura miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Proba se […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari