În derbyul aiudean, Metalul – Olimpia 1-0 (0-0) *Echipa lui Radu Andone a câştigat în ultimul minut în faţa concitadinei *Marius Căluşer a demisionat!!!
Astăzi, în etapa a 14-a a Ligii a IV-a, în derby-ul aiudean, Metalul – Olimpia, scor 1-0 (0-0), gol marcat în minutul 90 de P. Muntean. Amfitrionii au realizat a doua victorie stagională, prima sub comanda lui Radu Andone. Supărat de acest eşec, antrenorul Olimpiei, Marius Căluşer a demisionat şi prima variantă pentru banca tehnică este cuplul de jucători Rareş Gânscă – Remus Ţălnar, o altă soluţie fiind Nicu Sasu, cel ce conduce echipa de juniori.
*Cuprirom Abrud – Inter Ciugud 6-0 (1-0): Morar (1), Muscă (70, autogol), Burz (73), D. Nemeş (76), R. David (83, 89). „Arbitrul Horea Ciucă a facilitat, prin maniera de a conduce jocul, victoria gazdelor. Şi când afirm acest lucru mă refer în primul rând la eliminarea din a doua repriză a lui R. Truşcă, la scorul de 0-1, o decizie eronată ca a înclinat balanţa, mai ales că nici nu a fost fault. Ulterior acesta s-a scuzat, afirmând că, dacă ştia că jucătorul avea deja un avertisment, nu-l acorda pe cel de-al doilea. Tardiv s-a scuzat centralul la final, greşeala a rămas a rupt echilibrul nemeritat”, a declarat antrenorul George Ciucă (Ibter Ciugud). Finalul meciului a găsit oaspeţii cu doi jucători accidentaţi (I. Bran şi Frătean) însă din lipsă de schimbări, aceştia nu au putut fi înlocuiţi. La faza revendicată de vizitatori, pentru proteste, antrenorul Interului, George Ciucă a fost trimis în tribune, din minutul 70 oaspeţii rămânând în inferioritate numerică.
*FC Cugir – Sportul Sebeş 1-2 (1-0), goluri marcate de Gruian (26)/ E. Dragomir (73, penalty), Deaconu (86).
Sportul Sebeş a urcat pe poziţia a 4-a, cu 23 de puncte, iar FC Cugir rămâne pe locul al 9-lea, cu 17 puncte.
Programul rundei, *duminică, 18 noiembrie, ora 11.30: Energia Săsciori – CSO Cugir, Rapid Teiuş – Performanţa Alba Iulia, Viitorul Sântimbru – Dalia Sport Daia Română; ora 14.30: Arena Alba Iulia – CS Ocna Mureş, Arieşul Apuseni Baia de Arieş – stă.
CLASAMENT
1. CSO CUGIR 12 10 2 0 34-8 32 +11
2. Cuprirom Abrud 13 9 2 2 33-11 29 +8
3. Performanţa A. Iulia 12 7 2 3 21-10 23 +5
4. Sportul Sebeş 13 7 2 4 19-11 23 +5
5. Dalia Sport 12 6 4 2 23-8 22 +1
6. Rapid Teiuş 12 6 3 3 19-15 21 +3
7. Viitorul Sântimbru 12 6 2 4 33-31 20 +2
8. Olimpia Aiud 13 6 2 5 15-14 20 -1
9. FC Cugir 13 5 2 6 24-19 17 -1
10. Arena A. Iulia 12 5 2 5 21-22 17 -1
11. CS Ocna Mureş 12 4 3 5 13-20 15 0
12. Energia Săsciori 13 3 2 8 29-32 11 -10
13. Inter Ciugud 13 3 0 10 20-35 9 -6
14. Metalul Aiud 13 2 0 11 9-32 6 -12
15. Arieşul Apuseni 13 0 2 11 7-52 2 -19
Etapa viitoare: *sâmbătă, 24 noiembrie, ora 11.30: Olimpia Aiud – Rapid Teiuş; ora 14.30: Sportul Sebeş – Arena Alba Iulia, CS Ocna Mureş – Metalul Aiud, CSO Cugir – Viitorul Sântimbru; *duminică, 25 noiembrie, ora 11.30: Performanţa Alba Iulia – Arieşul Apuseni Baia de Arieş; ora 14.30: Dalia Sport Daia Română– Cuprirom Abrud, Inter Ciugud – FC Cugir, Energia Săsciori- stă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – victorii nete! Metalurgistul Cugir – succes după un meci nebun, Industria Galda – un nou eșec!
În Vinerea Mare, succese concludente pentru CSU Alba Iulia (în play-off) și CSM Unirea Alba Iulia (în play-out), în jocurile din eșalonul terț. Metalurgistul Cugir se impune la Reghin, după un nou meci nebun, scor 3-2 (după ce a condus cu 2-0 și a fost egalată în 3 minute), iar „lanterna roșie” Industria Galda a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 8 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale