Proiectele candidatului USL, Ioan Dîrzu, pentru zona Apuseni-Teiuş
În calitate de preşedinte al PSD Alba şi copreşedinte al USL Alba, am puterea, forţa şi dorinţa să ajut oamenii din zona Apuseni-Teiuş. Proiectele mele reprezintă soluţii concrete la problemele pe care dumneavoastră mi le-aţi transmis şi vă cer sprijinul pentru a putea să le realizez în viitorul Parlament al României, alături de Guvernul USL. Vă aştept să discutăm şi alte teme de interes pentru dumneavoastră, pentru a găsi cât mai repede soluţiile pe care urmează să le implementez în cel mai scurt timp.
Am puterea, forţa şi dorinţa:
1. Să aduc bani de la guvernul USL şi fonduri europene pentru infrastructură, drumuri, apă şi canalizarea din zona Apuseni-Teiuş;
2. Să sprijin agricultorii – prin mărirea subvenţiilor agricole şi să susţin producţia de fructe de pădure – prin alocarea de subvenţii;
3. Să redeschid punctele de lucru ale finanţelor publice închise de guvernarea PDL;
4. Să ajut la crearea de locuri de muncă în zonă – prin măsurile de dezvoltare propuse pentru zona Apuseni-Teiuş;
5. Să dezvolt infrastructura agricolă – prin crearea de unităţi de procesare a produselor agricole, creând posibilitatea valorificării locale a laptelui şi a cărnii;
6. Să ajut la dezvoltarea turistică a zonei, la menţinerea tradiţiilor culturale şi promovarea patrimoniului cultural şi a punctelor de atracţie turistică;
7. Să propun legi pentru a reduce birocraţia în atragerea fondurilor europene şi obţinerea subvenţiilor;
8. Să iniţiez programe de investiţii în educaţie şi sănătate, în zona Apuseni-Teiuş, pentru a asigura un viitor zonei;
9. Să mă opun dorinţei PDL de a vinde România UDMR-ului şi lui Laszlo Tokes, aşa cum a făcut-o în cazul Csibi Barna şi aliindu-se la guvernare;
10. Să stopez hoţia portocalie şi pe reprezentanţii săi, printre care se află şi deputatul PDL Corneliu Olar, care au tăiat pensiile, salariile, indemnizaţia de creştere a copilului, indemnizaţia pentru persoanele cu handicap şi au închis spitalele;
11. Să susţin proprietarii de păduri – prin simplificarea mecanismelor de exploatare a pădurii, prin dispariţia obligativităţii amenajamentelor silvice şi asigurarea integrală de la bugetul de stat a costurilor administrative pentru micii proprietari, precum şi acordarea de compensaţii financiare pentru cei care nu îşi exploatează pădurea;
12. Să susţin dezvoltarea infrastructurii feroviare şi modernizarea Teiuşului, care trebuie să redevină centru regional CFR;
13. Să lupt pentru dezvoltarea SC Cuprumin SA, pentru apărarea angajaţilor săi şi modernizarea companiei în acord cu normele de mediu;
14. Să facilitez accesul, pe pieţe, a artizanilor şi a producătorilor de produse tradiţionale şi din lemn din zona Apusenilor, precum şi acordarea unui regim fiscal preferenţial pentru aceştia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Avem o Cetate frumoasă! Și?! Nu fac parte dintre cei care nu recunosc meritele celor care chiar au făcut ceva în funcția publică! În tabere diferite, adversari sau prieteni… Personal cred că vechea administrație poate și trebuie să fie creditată pentru acest mare succes de a aduce la suprafață Cetatea din Alba Iulia! Pentru turismul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
27 mai 1600: Prima unire politică a celor trei țări române. Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei”
-
Actualitateacum 5 zile
25 mai 1827: Petrache Poenaru brevetează, la Paris, “condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”, precursorul stiloului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
28 mai: Memorandumul Transilvaniei. Liderii românilor din Transilvania prezintă petiția împăratului Austro-Ungariei Franz Josef
-
Curier Județeanacum 3 zile
Patru elevi, din județul Alba, rezultate excelente la Olimpiada de „Cultură și Spiritualitate Românească”: Ce locuri au obținut
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Povestea cercetătorului originar din Alba care a contribuit la zborul primului avion militar cu reacție fabricat în România – IAR 93 „Vulturul”
-
Sportacum 3 zile
Performanță de senzație: CSȘ Blaj, campioană națională la minivolei masculin Under 13! Tudor Bălău, MVP-ul turneului final