Rămâi conectat

Economie

S-a aprobat documentaţia pentru „Staţia de epurare şi canal colector în Vinerea”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Compartimentul de Urbanism şi Amenajrea teritoriului din cadrul Primăriei Cugir, a întocmit un raport de specialitate prin care a propus Consiliului local aprobarea documentaţiei în fază de studiu de fezabilitate „Staţie de epurare şi canal colector localitatea Vinerea, oraşul Cugir”.
Demersul are la bază o adresă din noiembrie 2010, depusă la Administrarea Fondului pentru Mediu, prin care s-a solicitat finanţare nerambursabilă pentru investiţia de mai sus, care prevede construirea unei staţii de epurare cu o capacitate de 7,8 l/secundă şi un canal colector în aval de localitatea Vinerea în lungime de 1 kilometru. Valoarea investiţiei este de 3.173.923 lei, iar durata de realizare este de 12 luni.
Având în vedere solicitarea legislativului judeţean de actualizare a studiului de fezabilitate, Consiliul local Cugir s-a conformat acestei cereri, aprobând documentaţia pentru respectivul obiectiv. Totodată, Consiliul local a aprobat predarea în administrarea Ministerului Mediului şi Pădurilor cu titlu gratuit a terenului în suprafaţă de 1682 mp, aferent staţiei de epurare, pe toată durata de executare. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă: „Reabilitare și dotare Școala Primară Ungurei, str. Principală Nr. 218, Loc. Ungurei, Județ Alba”

Ziarul Unirea

Publicat

în

COMUNICAT DE PRESĂ DATA: 23.12.2024 „REABILITARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA UNGUREI, STR. PRINCIPALA NR. 218, LOC. UNGUREI, JUD. ALBA”   COMUNA ROSIA DE SECAS, cu sediul in Rosia de Secas, Str. Principala nr. 458, judetul Alba, cod postal 517640, România, cod fiscal 4562060, România, anunță finalizarea proiectului cu titlul: ”REABILITARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA UNGUREI, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea