Rămâi conectat

Curier Județean

Biserica Evanghelică – Lutherană din Pianu de Jos a fost renovată

Alexandra Mates

Publicat

în

Biserica Evanghelică – Lutherană din Pianu de Jos, cu o vechime de peste cinci secole, a fost renovată şi întreţinută după anii 1990 prin grija comunităţii săseşti, cu sprijinul fam. Lutsch, care a ales să rămână şi să trăiască în continuare în România.

Acest edificiu face parte dintr-un complex de monumente istorice, înregistrat în patrimoniul naţional sub denumirea de „Ansamblul Bisericii Evanghelice din Pianu de Jos”. În trecut era străjuită de ziduri şi a fost folosită ca şi cetate, iar în vremuri de restrişte chiar şi pe post de fortăreaţă. În urmă cu aproape 700 de ani, de o parte şi de alta a intrării în biserică au fost plantaţi doi stejari, iar în urmă cu câţiva ani, în timpul unei furtuni puternice, stejarul din partea dreaptă a intrării a căzut producând avarii însemnate turnului.

Domnul Michael Lutsch, sprijinit de comunitatea săsească şi de Primăria Comunei Pianu, reprezentată de domnul primar Ioan Marin Petruse, un apropiat al etnicilor germani care participă deseori la slujbele religioase organizate în edificiul menţionat, au reuşit repararea turnului şi chiar în aceste zile se organizează recepţia lucrărilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie

Ziarul Unirea

Publicat

în

DEFINITIVAT 2024, în Alba: 138 de candidați susțin miercuri, 24 iulie, proba scrisă a examenului. Primele rezultate, afișate pe 30 iulie Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, se va desfășura miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia. Proba se […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea