FOTO Alba Iulia: Colegiul Militar „Mihai Viteazul” a sărbătorit 93 de ani de la înfiinţare
Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a împlinit astăzi, 1 noiembrie 2012, 93 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, conducerea liceului, sprijinită de autorităţile locale a organizat un moment festiv la statuia lui Mihai Viteazul din Cetatea Alba Carolina. Ceremonialul a avut loc, începând cu ora 11.00, în Piaţa Mihai Viteazul din faţa Statuii ecvestre a marelui domnitor, întregitor de ţară.
Oficialităţile şi cadrele militare au ţinut scurte discursuri iar pe parcursul ceremonialului au fost depuse coroane şi jerbe de flori la statuia lui Mihai Viteazul. Importanţa zilei de astăzi a fost amplificată prin împlinirea a 413 ani de la intrarea triumfală a voievodului Mihai Viteazul în Alba Iulia.
Din rândul oficialităţilor locale şi judeţene, civile şi militare au putut fi observaţi la ceremonial, primarul Municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, viceprimarul Paul Voicu, deputaţii Teodor Atanasiu şi Călin Potor, subprefectul Cornel Murg, vicepreşedinţii CJ, Alin Cucui şi Florin Roman, rectorul Universităţii ” 1 Decembrie 1918″ Daniel Breaz, General de brigadă. dr. Dumitru Scarlat de la SMFT, Rodica Groza, inspector şcolar general adjunct Alba precum şi foşti comandanţi, alte oficialităţi locale.
La final, a avut loc o paradă militară iar manifestarea a continuat, între orele 13.00 – 15.00, cu „Ziua Porţilor deschise” la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, care a fost vizitat de către mai mulţi elevi de la Şcolile Gimnaziale „Vasile Goldiş”, „Avram Iancu”, „Ion Agârbiceanu”, „Mihai Eminescu”, „Apulum”, precum şi de la cele din Bărăbanţ, Oarda de Jos, Miceşti, Ighiu sau Ciugud, dar şi de către alţi cetăţeni doritori.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan