Noi structuri de conducere la TNL Alba Iulia și la Clubul elevilor liberali
În cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi de PNL Alba Iulia, Adrian Simion, purtătorul de cuvânt al organizației municipale a prezentat noua componență a aripilor de tineret ale partidului, respectiv TNL Alba Iulia și Clubul elevilor liberali.
Gabriel Lupea este noul președinte al organizației municipale a tineretului liberal, iar Paul Cosma a fost desemnat președinte al Clubului elevilor liberali.
Componența biroului executiv al TNL Alba Iulia, în urma numărului de voturi obținute este următoarea:
Anca Gligan, Marcel Jorș, Ioana Jurcă, Sebastian Ispas, Cristian Puie, Cristian Cucea, Nicolae Onu, Anca Tabără, Emil Toma, Ionică Sămărtinean, Roxana Vlas, Ionuț Nemeș, Cristian Arendaș și Gabriel Medrea ca membrii titulari.
Cei 5 membrii supleanți care au statut de invitați la ședințe sunt Diana Lechița, Delia Oprean, Claudiu Ciugudean, Cosmina Brânzaru și Radu Costan.
Jorș, Jurcă, Ispas și Puie au obțiunea de a deveni vicepreședinți, pentru că s-au clasat pe primele 4 poziții în ceea ce privește numărul de voturi obținute.
Președintele Clubului elevilor liberali, Paul Cosma, elev la Colegiul economic poate potrivit regulamentului să participe la ședințele structurii de conducere a TNL Alba Iulia.
Rezultatele alegerilor urmează să fie validate de Biroul Județean al PNL Alba condus de Rareș Buglea.
Componența biroului de conducere a Clubului elevilor liberali, structură colegială în cadrul partidului este următoarea: vicepreședinții Alin Crișan și Iulia Dănilă, Marius Ciucă, Diana Totoian, Mihaela Vlad, Ioana Suciu, Cristina Croitoru și Larisa Oltean.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 23 de ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi